De ce devenim agresivi atunci când suntem părăsiţi?
Majoritatea dintre noi simţim o emoţie puternică de dezamăgire, de trădare atunci când persoana dragă nouă alege să se despartă de noi şi să urmeze alt drum. Unii îşi iau rămas bun în mod cordial, iar alţii transformă sentimentul de iubire în ură, invidie, gelozie, apar reproşurile, nesiguranţa, minciuna, cuvintele dure şi, inevitabil, suferinţa.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, majoritatea oamenilor nu ştiu să gestioneze acele emoţii, se lasă duşi de reacţiile primare, calcă totul în jurul lor şi din dorința de a-și alina durerea, ajung să rănească persoana iubită. “Atunci când iubirea „dispare”, o lăsăm să se transforme într-un monstru care pune la pământ multe suflete odată calde şi deschise. Acest „monstru” în care lăsăm iubirea să se schimbe, răneşte inimi şi le face să nu se mai deschidă. Cu toţii am plâns, cu toţii am suferit din iubire şi unii dintre noi poate încă o facem. Este păcat totuşi, ca odată ce ai iubit o persoana, să calci totul în picioare în momentul în care s-a stins şi ultima flacără a iubirii pe care, la un moment dat, o simţeaţi amândoi. Atâtea suflete rănite, atâta suferinţă şi tristeţe în ochii unor oameni, totul din cauza faptului că nu ştim să gestionăm lucrurile atunci când iubirea dispare. Nu ştim cum să creştem iubirea, cum să avem grijă de ea şi nu ştim cum să îl ascultăm pe cel de lângă noi. Comunicarea sinceră, deschisă şi fără acuze, ci din înţelegere şi respect reciproc, ar putea scuti oamenii de multă durere. Dacă totuşi nu reuşim să ajungem la un numitor comun, în mod paşnic, întotdeauna vom avea nevoie de un mediator, o a treia persoană care să ne ajute să înţelegem ce simţim şi de ce simţim asta. Poate fi un prieten, un părinte, un frate sau chiar un psiholog”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu
Mesajul psihologului Andra Tănăsescu pentru femei
Specialistul în relaţii ne cuplu sfătuieşte femeile ca, în loc sa învinovăţească bărbatul de lângă ele, în loc să călce în picioare un suflet bun şi cald, să fie cerebrale şi să poate o discuţie deschisă, din inimă. “Bărbaţii reacţionează întotdeauna ofensiv dacă sunt atacaţi, au reproşurile pregătite dacă simt un pericol. Dragele mele, trataţi-l cu respect pe omul pe care l-aţi iubit cândva. Poate nu o să îl facă să se simtă mult mai bine pe moment, dar cu siguranţă îi va fi mai bine pe viitor. Va avea curajul de a se deschide din nou în faţa unei iubiri viitoare. Nu îi luaţi şansa asta, doar pentru că n-a mers cu voi. Daţi-i curajul şi încrederea că poate iubi şi că mai poate fi iubit din nou. Veţi vedea ca, atunci când vă veţi întâlni întâmplător pe stradă, vă va privi în ochi fără resentimente şi îşi va aduce aminte de toate clipele frumoase petrecute împreună”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
Mesajul psihologului Andra Tănăsescu pentru bărbaţi
“Dragii mei, femeile sunt fiinţe sensibile, emotive, orice reproş le va distruge pe interior. Femeile pun mult mai repede la suflet decât bărbaţii. Aveţi grijă de iubirea unei femei. Aşa cum şi voi sunteţi capabili de a simţi profund durerea, fiţi constienţi că şi ele simt. Dacă nu vă mai este bine în relaţia voastră, dacă nu vă mai oferă ce aveţi nevoie, atunci spuneţi-i cu inima deschisă şi vedeţi-vă de drum. Nu staţi acolo, ca măsura de siguranţă, că poate nu găsiţi ceva mai bun, nici ca să „o protejaţi” pe ea. Îşi va reveni, doar arătaţi-i că bărbaţii merită respectul şi încrederea lor. Trataţi-le cu acelaşi respect şi iubire cu care aţi vrea şi voi să fiţi trataţi. Arătaţi-le ca sunteţi un bărbat de admirat şi că sunt şi alţi bărbaţi care merită încrederea şi iubirea lor”, explică Andra Tănăsescu, trainer NLP şi specialist în psihologia relaţiilor de cuplu.
Andra Tănăsescu, vice președinte al Asociației ”Generația Iubire” este Psiholog și Trainer NLP. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapie de cuplu și familie. Având experiență ca instructor de dans și fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După câțiva ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.