Pentru al 7-lea an consecutiv, Școală de Valori împreună cu AIESEC România oferă elevilor de liceu oportunitatea unei experiențe internaționale de dezvoltare, fără a trece granița: proiectul GROW, la care se mai pot înscrie până pe 10 iunie 2017, accesând linkul www.growedu.ro/apply/

 

Cel mai frumos cadou pe care îl poți oferi unui copil cu ocazia zilei de 1 iunie este o investiție în dezvoltarea lui ca om. GROW este singurul proiect național din România cu predare în limba engleză, care oferă tinerilor din clasele de liceu posibilitatea de a participa la sesiuni de dezvoltare facilitate de traineri internaționali, din peste 15 țări.

 

Proiectul GROW își propune să ofere elevilor un program de educație complementar programei școlare, unde învățarea se face exclusiv prin metode non-formale, precum jocuri de rol, gamificare și activități practice.

 

Workshop-urile sunt livrate de către studenți voluntari, instruiți în training și facilitare, veniți de pe 4 continente, contextul intercultural oferindu-le participanților o experiență unică, internațională, chiar la ei acasă.

 

Programul se va desfășura pe parcusul a 4 săptămâni, sub formă unor ateliere de lucru 100% interactive cu predare exclusiv în limba engleză, în perioada 24 iunie-24 iulie. Participanții vor exersa abilități precum autocunoaștere și încredere în șine, abilități de business, gândire critică, angajabilitate, planificare și multiculturalitate. De asemenea, GROW este oportunitatea perfectă pentru liceeni de a-și lărgi cercul de prieteni și a cunoaște persoane noi, atât din România, cât și din alte colțuri ale lumii.

 

Dora Ionescu, participant GROW în ediția de iarnă din 2017, spune despre proiect:

“GROW este dintre cele mai frumoase experiențe.  M-am distrat în timp ce am învățat lucruri despre alte culturi și tradiții, ceea ce m-a ajutat să îmi dezvolt perspectiva asupra oamenilor și a vieții în general. Mai mult, mi-am făcut prieteni din diferite locuri, iar socializarea cu ei m-a ajutat să îmi îmbunătățesc abilitățile de comunicare și să îmi cresc încrederea în mine. GROW este proiectul care mi-a schimbat viața în bine și abia aștept să trăiesc din nou experiența!”

 

Părinții care au ales să își trimită copiii în proiectul GROW au remarcat beneficiile proiectului asupra dezvoltării acestora. Lili Ștefan, mama unuia dintre participanți, spune despre program:

“GROW mi-a ajutat copilul să se accepte și să se deschidă către lumea care nu este doar în clasele de liceu. Deschizându-i ușa copilului tău către cunoașterea de sine prin proiecte de acest gen, nu faci decât să îi deschizi uși magice pentru viață.”

 

Costul de înscriere pentru ediția de vară a programului GROW este de 120 lei, iar înscrierea se face prin completarea formularului de pe www.growedu.ro/apply. Ultima data de înscriere este 10 iunie.

 

Ediția de vară GROW se desfășoară concomitent în 24 de orașe și este cel mai mare proiect de educație non-formală la nivel național, cu predare în limba engleză, oferit elevilor de liceu.

 

Proiectul GROW a primit 5 premii naționale și internaționale de-alungul timpului, printre care “Cel mai bun program educațional” în 2015, premiu acordat de către Gala Națională a Societății Civile Tinere din România și „Cel mai bun proiect de educație de tineret din România” în 2012, titlu oferit de către Parlamentul European în cadrul Galei Charlemagne.

 

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

 

AIESEC este cea mai mare organizație de tineri la nivel internațional, reunind 40 000 de membri din peste 110 de țări și teritorii. AIESEC reprezintă o platformă dedicată descoperirii și explorării potențialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenți de schimbare ai lumii de mâine.

Leave a reply