Bărci din sticle de plastic, bidoane sau carton, la întrecere pe Bega în cadrul unei competiții
(MEDIAFAX) – 22 de ambarcațiuni realizate din materiale reciclabile, precum sticle din plastic, bidoane din metal sau carton, s-au întrecut, sâmbătă, pe canalul Bega, la Timișoara, în cadrul unei competiții organizate de către un ONG cu scopul de a arăta cât de utile sunt lucrurile care se aruncă de obicei. Competiția sportivă neconvențională “Make it! Race it! Recycle it!” este singura de acest gen din România, iar în acest an a ajuns la ediția cu numărul doi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Concursul a fost organizat în preajma Zilei Internaționale a Mediului, de către Asociația “EcoStuff” din Timișoara. În total, 16 companii și patru ONG-uri s-au înscris în concurs cu 22 de ambarcațiuni realizate din diferite materiale reciclabile. Bărcile din sticle din plastic, carton sau bidoane din metal s-au întrecut câte două sau trei pe canalul Bega, în spatele Catedralei Mitropolitane din Timișoara.
Toate cursele au fost cronometrate, iar la final a fost acordat titlul de “Cea mai rapidă ambarcațiune”. De asemenea, organizatorii au mai pregătit premii și pentru “Cea mai faină temă”, “Cel mai inovator design”, premiul special EcoStuff, “Titanic Award” și premiul publicului. După curse, fiecare echipaj a demontat ambarcațiunea și a dat spre reciclat deșeurile din care a fost construită.
“Este mult mai bine decât anul trecut, temele sunt mult mai diverse, modalitatea în care au fost construite ambarcațiunile este mult mai faină, unele sunt chiar foarte bine făcute. În mare parte, fricoșii folosesc pet-uri și bidoane, pentru că plutesc cu siguranță, dar avem și o ambarcațiune care este realizată 100% din carton.
Este un nou început, și sperăm ca de la anul să facem o categorie specială doar pentru ambarcațiuni din carton. Scopul de bază al acțiunii este să ne obișnuim cu un mod de viață prietenos cu mediul, adică toate deșeurile pe care noi le aruncăm de obicei, uite că pot să primească o nouă viață”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, președintele Asociației “EcoStuff”, Radu Rusu.