Vizita Familiei Regale de România la Oravița, în 1933, și semnificațiile ei
I.
Adevărata evoluţie a cotidianului orăviţean aparţine perioadei interbelice. Într-un raport-bilanţ, Petru Nemoianu, originar din satul Petrilova, de lângâ Oraviţa, prefectul Caraş-Severinului între 1920-1921, anticipa deja că anul 1922 e un an bun şi pentru noul destin al oraşului. „Banca Orăviţeană” are cel mai mare capital de la fondarea ei ca bancă românească, în satele zonei ţăranii îşi recuperau speranţa în aplicarea legii de reformă agrară, liceul se înscria pe orbita învăţământului elitar din provincia bănăţeană, oraşul se moderniza edilitar.1 Sunt anticipări de bun augur pentru că, în februarie 1926, „s-a făcut un mare act de dreptate românească în sudul Banatului”, concretizându-se ideea constituirii judeţului Caraş.2 Ideea data de la începutul lunii august 1919. Atunci, la Hotelul „Bonfert” din Sibiu, Ioan Nedelcu, Gheorghe Jianu, Mihai Petricoane-Drugărin îi scriu lui Brătianu pentru „un judeţ Căraş cu sediul în Oraviţa”. La vremea aceea, Mihail Gropşianu era procuror general al Consiliului Dirigent iar Damian Izverniceanu conducea un departament al arhivelor şi statisticii. În 1920, Comisiunea Judeţelor, la Bucureşti, primea mai multe memorii, între care cel al orăviţeanului Gheorghe Jianu, mai adecvat realităţilor şi de aceea luat în seamă şi aplicat după Legea Administrativă din 1925 şi dezbaterile ministeriale din octombrie 1925, cu un judeţ Caraş, având capitala la Oraviţa. Cel dintâi primar al noii reşedinţe de judeţ va fi Pavel Liuba, viitor prefect. Iar prefect e reconfirmat P. Corneanu, până aici prefect al fostului Caraş-Severin.
În 1927, prefectul judeţului Caraş este cel supranumit de contemporani „medicul săracilor”, Ion Ţeicu.3 În vremea lui se discută proiectele de ridicare a sediului nou al instituţiei Prefecturii, finalizat în vremea prefectului I. Dongorozi, precum şi a unei Case Culturale.4 La începutul anilor ’20 din veacul XX, viitoarea capitală a judeţului Căraş era „un oraş mare şi de mare ascensiune”. Un raport cu titlul „Refacerea totală a Oraviţei” a devenit, încă din 1923, subiectul unei hotărâri aprobate de Consiliul Judeţean. Între membrii Comisei Permanente se află localnici orăviţeni sau personalităţi originare din Oraviţa, precum învăţătorul Gh. Jianu, preotul Cornel Jurcă, profesorul Constantin Nedelcu, directorul minelor Hendrich, comerciantul D. Boitor, directorul inspectorilor veterinari A. Perian, alături de directorul U. D. R., Marţian, de preotul I. Orăviţeanu, inginerul Stoica şi C. L. Velceanu. Şeful Comisiei de Urbanism era arhitectul, viitor profesor universitar, Victor Vlad, cel care ulterior demisiona pentru a participa la concursul de licitare pentru proiectul şi investiţia clădirii noii Prefecturi. Aşadar, în 1926 se aproba construirea noului palat administrativ al judeţului Caraş. Licitarea proiectelor, printr-un concurs organizat la Bucureşti, preşedintele comisiei fiind celebrul arhitect Duiliu Marcu, dă câştig de cauză arhitectei Henrietta Delavrancea care, în colaborare cu arhitectul-constructor Dimitrie Boitor, finalizează edificiul în 1931 iar proiectul lui Victor Vlad va deveni, la un alt concurs, în Focşani, sediul prefecturii de Vrancea. După ce lucrările au demarat încă din primăvara lui 1927, data inaugurării oficiale a clădirii din Oraviţa este 1 ianuarie 1932. Prefect în vremea înălţării edificiului e Alexa Bojincă iar preşedintele Delegaţiei Judeţene (Consiliul Judeţean) Gheorghe Stoicu. S-a ivit, deci, cum scrie un contemporan, „o zidire monumentală, dintre cele mai frumoase palate din Banat.”5 Iar parcul central din faţa noului sediu al prefecturii, a apărut în locul unui teren care servise organizărilor şi activităţii târgului de vite,6 la ideea prefectului Ion Dongorozi, scriitorul impus în Caraş în vremea guvernării Iorga-Argetoianu, la insistenţele lui Iorga, cum citim în memoriile unui martor ocular: „După inaugurarea acestui palat/ la 1 ianuarie 1932, s-a plantat frumosul /parc din faţa prefecturei, creat de prefectul/ Ion Dongorozi”; „Astfel şi oraşul nostru s’a înfrumuseţat ridicându-se spre nivelul altor capitale de judeţe.”7 Clădirea Prefecturii, ca şi toată problematica în jurul ridicării noului palat administrativ judeţean, a generat un curent de opinie civică racordat la pulsul vremurilor în schimbare: „Prefectul trebuie să se clădească prin noi înşine, pentru noi şi ai noştri, în primul rând”.8
II.
La 3 iunie 1933 s-au dezvelit busturile din parcul oraşului, creaţii ale sculptorului Romul Ladea: în stânga, istoricul Damaschin Bojincă, născut la Gârlişte, elev al Gimnaziului Latin din Oraviţa, ulterior ministru, director al arhivelor statului în Principatele Unite, sub domnia lui Cuza Vodă, Regele Ferdinand I Întregitorul, în mijloc, iar în dreapta, poetul Eminescu. În delegaţia oficială, prezentă la serbarea inaugurării sediului prefecturii şi busturilor din parcul central, se află regele Carol II, voievodul de Alba Iulia şi cnez de Banat (titlu obţinut acum, la Oraviţa) Mihai I, Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga (poetul va reveni, invitat de Ion Ţeicu), Dimitrie Gusti, C. Angelescu. Prefect era juristul Maxim Radovan iar primar, profesorul Ilie Rusmir.
Vizita regală din iunie 1933 în judeţul Caraş şi în Oraviţa, reşedinţa judeţului de atunci a avut, desigur, motivaţii multiple. Dar, în memoria locului, prezenţa familiei regale şi a elitei politice naţionale a prilejuit două momente inaugurale, de mare importanţă pentru zonă. Fusese terminată, cu doi ani în urmă, clădirea care să adăpostească sediul Prefecturii (astăzi, Primăria), dup[ un proiect al uneia din fiicele lui Delavrancea, arhitecta Henrietta Delavrancea; dar, mai ales, era vorba de tripticul statuar din parcul central al Oraviţei, operele sculptorului Romul Ladea, originar din aceste părţi, de la Jitin-Ticvaniul Mare. Cele trei busturi reprezentând pe Eminescu, în dreapta, Bojincă, în stânga, regele Ferdinand, în centru, poartă pe manşeta stângă, jos, semnătura sculptorului şi anul realizării, 1932.
Folosind un ziar de epocă, din colecţia istoricului literar Gheorghe Jurma,9 prezentăm momentul, entuziasmul acelor zile de 1-3 iunie 1933 fiind apreciat de primul ministru al vremii, Alexandru Vaida-Voevod, „ca o piatră de hotar, dela care o viaţă nouă începe”: „De pe Valea Căraşului, a Almăjului şi a Berzavei, dela Reşiţa şi Moldova Nouă, din Timiş şi Severin, aţi venit cu mic cu mare, tinări şi bătrâni, moşnegi şi copii, fete şi femei – spunea ministrul. (…) Zeci de mii de glasuri de bucurie, care au răsunat în toate colţurile Banatului, corurile şi fanfarele voastre, hainele de sărbătoare ce v-au împodobit, tot ceea ce aţi făcut, au fost pentru Înalţii Oaspeţi Regali mărturia vie a calităţilor alese ale poporului românesc din Bănat, mărturia vie a celor mai de seamă sentimente, cari trebuie să împodobească sufletul unui popor (…)Zilele de 2 şi 3 iunie vor rămâne neuitate. Amintirea lor va trăi pentru totdeauna în inimile celor de azi, a copiilor, a nepoţilor şi strănepoţilor lor (…) Iubiţi ţărani bănăţeni ! Vă mulţumesc înc’odată, atât vouă cât şi familiilor voastre, care împreună aţi fost în aceste zile de mare serbătoare, reuniţi într-o singură şi mare însufleţire.”10 Dar şi reporterul evenimentului nota sârguincios în acelaşi ziar şi sub semnul aceluiaşi entuziasm cumulat cu orgoliul local: „Zilele de 2 şi 3 iunie 1933, rămânea-vor cea mai minunată povastă a acestui colţ de ţară, unde odinioară nobili, cnezi, luptători viteji şi temuţi, au aprins candela virtuţilor ostăşeşti, din care s-a alimentat mulcom prin vremuri grele de bejenie şi urgie, dârzenia, mândria şi conştiinţa noastră naţională.”11
Primul popas bănăţean al suitei a fost Băile Herculane, în dimineaţa de 2 iunie. Trenul regal e întâmpinat pe peronul gării de cei trei prefecţi ai judeţelor bănăţene, Titus Olariu (Severin), Băran (Timiş-Torontal), Maxim Radovan (Caraş), Alexandru Vaida-Voevod, prim ministru şi deputat de Caraş, D. R. Ioaniţescu, ministrul Muncii, Emil Haţieganu, ministrul Ardealului, Anton Mocioni, maestrul de vânătoare al Casei Regale, preotul şi senatorul Coriolan Buracu, alţi demnitari ai Curţii, autorităţi locale, parlamentari, public, presă. Urarea de bun venit o prezintă Titus Olariu iar doamna Teodorovici îi oferă lui Carol II un buchet de flori. Ceremonialul militar este asigurat de ofiţeri şi soldaţi ai Corpului VII – comandant general Virgil Economu şi general Sârbu, şef de stat major. În centrul staţiunii, unde urma să fie dezvelit bustul regelui Ferdinand, primarul Zaharia Hinda îl întâmpină pe suveran cu pâine şi sare, episcopul Grigore Comşa al Aradului oficiază ceremonialul religios iar generalul Rozu, preşedintele comitetului de iniţiativă, ţine o cuvântare urmată de comunicarea directorului învăţământului superior, D. C. Kiriţescu, despre rolul regelui Ferdinand I în războiul nostru de reîntregire. Un banchet oficial este organizat în sala mare a Cazinoului din Băile Herculane.12 La banchetul de protocol, reporterul îi pomeneşte pe Vaida-Voevod, D. R. Ioaniţescu, Emil Haţieganu, generalul Ilaşievici, Dimitrie Gusti, Mocioni, generalul Economu, Bianu între numeroşii invitaţi.
În judeţul Caraş, traseul regelui Carol II, însoţit de Mihai, voievod de Alba Iulia şi cneaz de Banat, include Mehadia, Petnic, Lăpuşnic, Borlovenii Noi. La hotarul Caraşului cu Severinul, prefectul de Caraş, dr. Maxim Radovan întâmpină suita cu pâine şi sare, în cuvântarea sa subliniind „însuşirile acestui popor mândru de originea sa, mândru de destinul său aici, în pragul Răsăritului.”13 „Cea mai luminoasă pagină din istoria falnicilor grăniceri”; „(…) din preseară, focuri aprinse pe vârfuri de deal, glas de bucium, bubuituri de pivi, cântece de flăcăi”; „(…) drumul e numai flori şi iarbă proaspăt cosită”; „Case frumos împodobite cu pături naţionale, urale nesfârşite, copii cântând imnuri de slavă, moşnegi lăcrimând la marginea de drum”; „(…) la hotarul judeţului Caraş, arc de verdeaţă” – toate acestea sunt expresiile scrise ale acestui entuziasm local.
Popasul de la Prigor era, indirect, un omagiu adus marelui luptător naţionalist Coriolan Buracu, senator în România întregită, Prigorul fiind satul natal al familiei. Senatorul şi primarul le oferă simbolic pâine şi sare oaspeţilor, le arată şcoala şi lucrările de construcţie la Casa Naţională a Ateneului Popular al ASTRA, care urma să poarte numele regelui. Un moment de reculegere are loc la Troiţa Eroilor Satului, cu participarea foştilor voluntari, invalizii, văduvele şi orfanii de război.14
La Bozovici, centrul Văii Almăjului, programul include reculegerea şi ceremonialul religios de la Monumentul Eroilor Almăjeni, vizitarea vechii cazărmi grănicereşti (1750), Muzeului Almăjului şi Expoziţiei Etnografice a Almăjului. Au venit fanfare şi coruri din zonă, din satele Rudăria (azi Eftimie Murgu), Gârbovăţ, Bănia, Şopotul Vechi, Şopotul Nou, Moceriş, Lăpuşnic, Dalboşeţ, Ravensca ş. a.15 La Monumentul Eroilor Almăjeni, fanfara din Prilipeţ cântă Imnul regal iar în zona lucrărilor de la spitalul comunal proiectat a se construi în Bozovici, la iniţiativa senatorului Buracu, „la primul arc de verdeaţă, corul ţărănesc din Rudăria salută pe rege cu imn de slavă.”16 Au fost mobilizaţi 264 de călăreţi în costume tradiţionale, almăjene, călăreţii având căciuli negre, mari, de oaie, salutând cu urale şi salut roman, sunt convocaţi voluntarii cu preşedintele lor, Marconescu, membrii Societăţii „Cultul Eroilor”, vânătorii almăjeni, elevii Şcolii de Arte şi Meserii.17 La Troiţa Eroilor din parcul comunei, după serviciul divin al episcopului Comşa, Coriolan Buracu îşi fundamentează cuvântarea pe trei solicitări exprese: reînfiinţarea unui batalion de grăniceri, redobândirea competenţelor de către Comunitatea de Avere Caransebeş şi „a înfăptui linia ferată prevăzută în tratatele de pace dela Paris, cari au hotărât ca pe aici să treacă trenul simplon spre capitalele ţărilor aliate şi amice (…).”18 Discursul lui Coriolan Buracu evocă gloria de odinioară a grănicerului almăjan: „Daţi-mi voie, voi strămoşi care aţi înfruntat pe marele Napoleon dela 1792-1813 la râul Adige, Arcole, Austerlitz, Aspern, Wagram şi la bătălia naţiunilor dela Dresda; la 1848 la Custozza şi Brescia iar în contra ungurilor la Bocşa, Arad, Deva, Orăştie, Alba Iulia şi în Săcuime; la 1859 la Venezia, Magenta, Montebello şi Solferino; la 1866 la Sadova, Lipa şi Königgrätz; în războiul mondial pe toate fronturile, iar legionarii şi voluntarii noştri pentru cauza noastră sfântă, întregirea ţării şi neamului nostru (…)”; „Redaţi, Sire, acestei cazarme vechi şi istorice, cazarmă de miliţieni până la 1768, de grăniceri din batalionul românesc până la 1775, apoi a regimentului româno-iliric până la 1838 şi a regimentului româno-banatic nr. 13 până la 1852; redaţi strălucirea de altă dată, prin reînfiinţarea unui batalion de grăniceri, cu atâtea tradiţii vechi de luptă şi frământări naţionale.”19 Să mai spunem că, la vizitarea muzeului, inginerul geolog Cruglicov îi donează voievodului Mihai o colecţie de roci, asbest şi mică, multă vreme colecţia stând expusă la Castelul Peleş, cu menţiunea locului în care i-a fost donată suveranului.20
Plecarea din Bozovici, seara, determină, înaintea celui mai important moment al vizitei regale din 1933 în Căraş, Oraviţa, un popas la cantonul de vânătoare La Lup, conacul de vânătoare al UDR, între Anina-Steierdorf şi Oraviţa. Organizatorul primirii oficiale, secretarul general al UDR, Gall, a avut ideea unei plăci comemorative în cinstea evenimentului, cu textul: „În amintirea vizitei M. S. Regelui Carol al II-lea şi Marelui Voevod de Alba Iulia, 2 iunie 1933, la cantonul „Lupu”.21 A fost pregătit un pavilion vânătoresc pentru ceremonie, fiind adus aici corul din Maidan (azi, Brădişorul de Jos), dirijat de învăţătorul Miclea şi fanfara UDR. La sugestia ministrului Gusti, s-a improvizat o horă cărăşană, voievodul Mihai jucând cu o fată din satul Maidan.22
La Oraviţa, delegaţia ajunge seara. „Din depărtare – scrie reporterul – oraşul zâmbeşte primitor, prin mii şi mii de lumânări aprinse ca în preseara unui mare praznic.”23 Pretutindeni entuziasm, aer sărbătoresc: „Începând dela „Lacul Mare” până la Palatul Administrativ, nu a fost o căsuţă fereştrile căreia să nu fie luminate. Covoară, scoarţe, flori, iarbă, sute şi sute de drapele fâlfâind în adierea vântului de seară, coruri, fanfare (…)”24 La sediul Prefecturii, o companie din Regimentul V Vânători dă onorul iar pe scările de la intrarea în edificiu, primarul oraşului, profesorul Ilie Rusmir, preşedinte al Despărţământului ASTRA Oraviţa, salută suita regală şi demnitarii „în unul din cele mai vechi oraşe cu exploatări miniere şi forestiere, situat într-un colţ de rai al României întregite (…)”25 O fetiţă, Mărioara G. Toader, oferă un buchet de flori voievodului Mihai. O urmează, cu acelaşi gest, Marga Elena Dabija cu un buchet oferit primului ministru Alexandru Vaida-Voevod şi Laura Belu, flori pentru ministrul Dimitrie Gusti.26 Soţia prefectului, Lia Radovan, şi soţia primarului Oraviţei, Malvina Rusmir, oferă împreună „un splendid buchet de trandafiri roşii” regelui Carol II şi Marelui Voievod şi viitor rege al României, Mihai, în numele Societăţii Femeilor din Căraş.27
Aproape de miezul nopţii s-a organizat „ o retragere cu torţe”, luînd parte locuitori din plasele Oraviţa, Reşiţa, Bocşa, delegaţii plaselor Bozovici, Moldova Nouă şi Sasca, coruri şi fanfare din zonă, între care gazetarul aminteşte fanfara din Anina, fanfara UDR, fanfarele din satele Vărădia, Vrani, Răchitova, Berlişte şi alte două din Milcoveni.28 Un concert comun este dat în parcul din faţa Palatului Prefecturii de către corurile din Oraviţa Română, corul german din Oraviţa Montană, din Ciclova Română, Mercina şi Berlişte.29 În sala de festivităţi, târziu în noapte, prefectul Maxim Radovan, naţional-ţărănist, unul din cei mai mari oameni politici ai Oraviţei interbelice, alături de Protopopul ortodox Virgil Musta, senator liberal, de celălalt naţional-ţărănist Ilie Rusmir, primarul urbei atunci şi de celebrul „doctor al săracilor”, Ion Ţeicu, ajutaţi de întreaga elită a oraşului, organizează cu cock-teil.30
III.
Orăviţenii şi cărăşenii, aici în Oraviţa funcţionând prefectura de judeţ, au înfiinţat în perioada pregătirilor un număr de zece comisii, alcătuind comitetul de iniţiativă şi de primire a oaspeţilor. Comisia de Coruri şi Fanfare avea în componenţa ei pe dr. I. Fira, prof. Nicolae Lighezan, prof. V. Vărădean, maiorul Paraschivescu şi Anton Buchner. Comisia de Aranjarea Expoziţiei este alcătuită din dr. Ioachim Miloia, Sim. Sam. Moldovan, prof. I. Goicu, prof. Roman, dr. T. Nica, Mihai Baiaş, dr. Ion Ţeicu, prof. I. Rusmir, Gogu Popescu, maiorul C. C. Georgescu, prof. I. Buzea, ing. Mălăescu, revizorul şcolar Iacob Bosică. O Comisie pentru Decorarea Oraşului îi include pe ing. Tischkert, ing. Popovici, Dimitrie Boitor, Aurel Runcan, maiorul Georgescu, Matei Forai. Avem şi o Comisie pentru Aranjarea Defilării în cadrul căreia sunt activi dr. I. Bolboca, dr. A. Perian, colonelul Constantinescu, revizorul şcolar I. Bosică, Gh. Breazu, căpitanul Alexandrescu. Un alt grup se intitulează Comisia de Serbare şi Protocol, cu titlul oficial „Învitări la serbare şi designarea locurilor la tribune”, şi îi are în componenţă pe prefectul dr. Maxim Radovan, locotenent-colonelul Balica, primarul prof. Ilie Rusmir, Viţan, directorul prefecturii, Protopopul Ortodox Virgil Musta, Protopopul Greco-Catolic Silviu Poşiar, Msgr. Romano-Catolic Engelhardt. O altă comisie are în grijă, cum îi spune titlul, cu „Masa şi învitările la masă”, competenţe revenind prefectului, primarului, colonelului comandant al granizoanei şi celor trei protopopi. Comisia pentru Fotografii îi are coordonatori pe Gogu Popescu („cu concursul Prefecturei”) şi pe căpitanul Alexandrescu. O comisie specială, de ordine şi protecţie, care-i are în componenţă pe căpitanul Motoc, dr. Mica, D. Thira, D. Winkelhoffer, D. Pohl, poartă ca titlu oficial „Menţinerea ordinei, călăuzirea publicului şi controlul învitaţilor. Biroul informaţiilor”. Mai avem o Comisie de Cazare, „Încvartiruire”, cu căpitanul Drăgan, D. Thira, D. Schindler şi Comisia de Presă, condusă de Mişu E. Gropşianu, ziarist, directorul ziarului „Roata”.
IV.
Ziua de 3 iunie începe printr-un Te Deum oficiat la Biserica Adormirii Maicii Domnului (catedrală) de către Episcopul Grigore Comşa al Aradului, protopopi şi preoţi.31 Câţiva din înalţii demnitari, în frunte cu regele Carol II îmbracă ţinuta albă de grănicer. În parcul central, unde au fost montate soclurile şi cele trei busturi realizate de Romul Ladea, paza şi ordinea o asigură „Uniunea Ofiţerilor de Rezervă”, prezidată de G. Breazu. Sunt prezente corurile Banatului, în frunte cu cel din Chizătău. Se amintesc şi câţiva dintre „descendenţii marelui român Bojâncă.”
Sunt sfinţite busturile, se rostesc discursuri. În faţa bustului Regelui Ferdinand I, Întregitorul României, prefectul de Căraş, dr. Maxim Radovan, a spus: „În clipa aceasta mare şi sfântă, când stăm în faţa bustului celui ce-a fost Regele Ferdinand – pe dinaintea sufletului meu se perindă puţinele prilejuri de bucurii, nesfârşitele cortegii de dureri, de cari avurăm parte în alunecarea celor 18 veacuri ale existenţei noastre ca neam. Dar, precum brazda arată adânc din toamnă cu atât rodeşte mai îmbielşugat, cu cât e mai frământată peste iarnă de geruri, vânturi, ploi şi toate puterile naturii – tot aşa şi poporului românesc, vitregia vremurilor n-a putut decât să-i adâncească puterea sufletului, să-i oţelească acea vrere de a trăi, în faţa căreia trebuia să se plece şi s-a şi plecat duşmănia ursitorilor. Din această dârză voinţă de-a trăi şi din credinţa într-un destin mai înalt – purcede gândul unirii celor două principate; din aceleaşi imperative vitale porneşte ideea aducerii unui prinţ străin, care să organizeze forţele naţiunii pentru supremul asalt de mai târziu. Carol I, cel înţelept, minunatul gospodar, disciplinează energiile cu cari la un moment dat, mândru şi eroic, smulge coroana de oţel ce şi-o pune pe augusta-I frunte, oţel turnând în voinţa neamului, care de-acu înainte cu mai intensă credinţă luptă să bată ceasul cel mare. Şi ceasul cel mare a bătut. „Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen războiu – pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui”, aşa tălmăceşte poporului său, la 15 August 1916, Regele desrobitor Ferdinand I, temeiurile intrării noastre în răsboiul mondial. Mărirea lui, celui ce-a înţeles porunca vieţii unui neam, ce-a crezut neclintit în plinirea visului secular; mărire lui, celui ce n-a pregetat un moment de-a aduce pentru întruchiparea acelui vis – toată jertfa, pe care un suflet omenesc să o aducă pe acest pământ. Dacă ne închinăm cu adâncă smerenie atâtor slăviţi voievozi, atâtor luminoşi ostaşi ai gândului până la cel de pe urmă cioban şi plugar sărac, cari cu îndărătnicie păstrară patrimoniul naţional şi cari cu toţii şi-au adus prinosul de jertfă pentru înfăptuirea minunii cum însuşi a numit, România Mare, în faţa jertfei majestatice, pe care el, Regele Ferdinand şi toţi ai lui au adus-o în ceasul cel mare pentru realizarea idealului naţional – sufletul nostru stă înmărmurit, cotropit ca de o greutate divină.”
Discursul din faţa bustului marelui istoric Damaschin Bojincă este susţinut de primarul oraşului, Ilie Rusmir, prezident al Despărţământului Oraviţa al ASTRA: „Nu demult, Căraşul a sărbătorit 100 ani dela naşterea decedatului literat Simion Mangiuca, membru corespondent al Academiei Române, aducându-i un prinos de recunoştinţă târzie în aceste vremuri de secetă morală şi adânci prefaceri sociale. Cu acest prilej, am deschis cartea trecutului nostru bănăţan şi pe o filă roasă de dinţii vremii, am găsit o figură aproape uitată, ruptă din rezervorul nostru plin de energie – din sat – figura măreaţă a lui Damaschin T. Bojâncă. Meteorul care s-a despicat de aici, din comuna Gârlişte, a trecut prin toată gama ierarhiilor sociale de atunci, prin forul cel mai înalt al culturii – Academia Mihăileană – devenind chiar sfetnic al lui Cuza Vodă. Dâra de lumină lăsată în urma sa a deşteptat conştiinţa naţională în suflete, cari s-ar fi pierdut în puhoiul cotropitor al desnaţionalizării iar din cenuşa sa a răsărit aceea ce vedem astăzi. 1. Prin „Biblioteca Românească” – opera sa – îl pune pe Mihai Viteazul în obiectivul adevărat al istoriei şi propagă cu toată energia şi căldura sufletului cunoştinţe din viaţa noastră istorică. 2. În faţa acuzatorului anonim din Halle, se ridică curajos pe tribuna apărării şi luptă pentru întreg neamul românesc. El vine după Petru Maior pentru a doua oară cu dovezi puternice să şteargă pata pe care au voit să ne-o imprime duşmanii de atunci. 3. Din „Anticele Romanilor” se desprinde figura unui om de ştiinţă înzestrat cu voinţă dârză şi sârguinţă de furnică. Datele migăloase şi comparative între viaţa Romanilor şi a poporului român fac dovadă de o adâncă înţelepciune. 4. Şi, în fine, ca educator în „Directoriul Bunei Creşteri”, îngrijorat de soartea viitoarelor generaţii, dă sfaturi pedagogice părinţilor şi educatorilor. Vizionarul D. Bojâncă întrezăreşte viitorul strălucit al neamului său în îndrumarea etică morală şi culturală a tineretului de atunci. Iată-l pe „Naţionalistul vostru” – cum zice el – ca trezitor de conştiinţe naţionale; ca educator şi apărător al neamului său.”
Dar cel mai strălucit discurs, conceput cu artă literară şi comunicat dezinvolt (martorii spun că n-a fost nevoie de notiţe, expunerea fiind liberă), aparţine părintelui Protopop Virgil Musta, liderul liberalilor bănăţeni şi cărăşeni, senator, chestor al Senatului. Astfel, la dezvelirea bustului marelui poet român Mihai Eminescu, protopopul, ai cărui înaintaşi făcuseră parte din comitetul de primire a trupei lui Pascaly, la 1868, a sintetizat acel eveniment de importanţă naţională pentru etnia românească a bătrânei Oraviţa, dintr-o perspectivă de istorie culturală şi de simţământ românesc. Reproducem aici, la peste şapte decenii şi jumătate, acest discurs: „La 18/30 August 1868, Oraviţa bufenilor a primit cu cinste şi bucurie mare trupa binevestitoare a fericitelor noastre zile, călăuzită de artistul Mihail Pascaly şi însoţită de elevul lui Aron Pumnul, zburdalnicul în fire, Mihail Eminescu. Astăzi, după 65 de ani, Oraviţa României Mari, proorocită de crainicul duios al împărăţiei „dela Nistru pân’ la Tisa”, sărbătoreşte azi, sub regească oblăduire a Majestăţii Voastre, desvelirea chipului dăltuit în bronz nepieritor, al celui mai adevărat simbol al neamului nostru, chipul românului de pretutindeni şi de totdeauna, chipul pustiit de gânduri şi de suferinţă al lui Mihail Eminescu. Judeţul dela marginea de miazăzi a Împărăţiei Tale, Căraşul doinei şi cântecului românesc, cu oraşul său de reşedinţă, desveleşte astăzi chipul astral al naţionalistului înfocat şi al geniului, în opera căruia cresc şi înfloresc însuşirile cele mai specifice ale neamului românesc: înţelepciunea adânc tâlcuitoare a scripturilor bătrâne, proverbul şi vorba ţăranului nostru precum şi cuminţenia aşezată şi potolită a cronicarilor de odinioară; mândria cumpănită şi credinţa de evlavie a Voevozilor noştri, iubitori de glie şi străbune datini, tradiţia şi povestirile, istoria şi legea, ţara şi sufletul înflorit de sănătate al acestui neam. Fostul Prefect, scriitorul Ion Dongorozi, cu Comitetul său de iniţiativă, când au luat hotărârea să ridice strajă la această margine de ţară, spada strălucitoare de vitejie a Regelui Întregitor de neam şi ţară, Ferdinand I, mintea plină de românism a dascălului dela Academia Mihăileană Damaschin Bojâncă, plămădit aici, la noi, cu evlavie şi-au adus aminte şi de visătorul tânăr, pribeagul oraşului nostru dela 1868 mai târziu devenit piatră unghiulară la clădirea care trăim astăzi: Sire ! Am întruchipat în bronz această înfăţişare de vitejie, conştiinţă şi sentiment, ca să servească de simbol şi îndemn, de nădejde în viitor şi de încredere în puterea creatoare a neamului românesc.”32
V.
Inaugurarea tripticului statuar, mărturisind istoria şi cultura locului în legătură cu marea carte a istoriei naţionale, a prilejuit şi alte momente festive, asupra cărora stăruim în continuare. Astfel, între orele 12-14 s-a organizat o defilare în zona centrală a oraşului, în jur de 40.000 de participanţi fiind consemnaţi de presa vremii. În acordurile de marş ale fanfarei Regimentului V Vânători, defilează cercetaşii, cu inspectorul Constantin Nedelcu, elevii Liceului „General Drăgălina”, elevele Gimnaziului de Fete „Regina Maria”, grupul primarilor comunelor din zonă, foştii voluntari şi ai Legiunii Române din primul război, „în coloane de patru”, fanfarele din plasa Răcăşdia, Oraviţa, Bocşa şi Reşiţa, corurile din judeţ, „stânjenarii din Cărbunari”, pădurarii UDR, minerii din Anina, grupul de vânători în frunte cu dr. inspector Bolboca, Uniunea Ofiţerilor de Rezervă, „în coloane de şase” (…) „şi aproape toate comunele din plasa Bocşa, Reciţa, Oraviţa.” În dreapta careului au defilat, sub conducerea generalului Economu, soldaţii Corpului 7 Armată, generalul Oprescu, comandantul Diviziei I de Infanterie Timişoara, coloneii Dănilă, comandantul Regimentului V Vânători şi Boitan, şeful statului major al diviziei.
În jurul orelor 16,00, suita regală s-a aflat la Teatrul Vechi, pe atunci cu denumirea de Teatrul Comunal Oraviţa, condus de un comitet în frunte cu dr. Ion Ţeicu. S-au rostit cuvinte înălţătoare din partea lui Octavian Goga, Dimitrie Gusti şi Maxim Radovan, apoi a luat cuvântul regele şi, în final, primarul Rusmir anunţă oficializarea titlului de Cneaz al Banatului, acordat voievodului Mihai. A urmat, în Palatul Prefecturii, vizitarea Expoziţiei Despărţământului ASTRA Oraviţa. Cu acest prilej, Ilie Rusmir, primarul urbei şi preşedintele Despărţământului, a ţinut să sublinieze că „Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român ASTRA, despărţământul judeţean Caraş, mergând pe drumul tradiţional trasat de primii pionieri ai culturii ardelene şi bănăţene, a aranjat în legătură cu acest mare eveniment de astăzi, o expoziţie care redă în bună parte istoria, bogăţiile naturale, flora, fauna, industria, etnografia şi situaţia culturală a judeţului Căraş (…).” Au mai vorbit miniştrii Gusti şi Haţieganu şi G. Pitulescu, directorul general al PTT. Expoziţia a fost concepută în 11 secţiuni, la organizarea ei contribuind personalităţi locale şi judeţene. Prima a fost Secţia istorică, săpături arheologice în judeţul Căraş, cuprinzând exponate din colecţia căpitanului de port G. Georgescu din Moldova Veche. A doua secţie, Presă şi Carte Bănăţeană, a fost concepută sub patronajul Sindicatului Presei din Ardeal şi Banat şi „aranjată de Ioachim Miloia”. Bogăţii Naturale este a treia secţie „aranjată de Camera Agricolă” iar a patra, Seviciul Zootehnic, s-a aflat în coordonarea prim-medicului veterinar dr. Aurel Perian. Secţia a şasea avea intitulaţia Expoziţia Direcţiunei Silvice şi Domeniale a Societăţii UDR şi a fost pregătită de inginerii C. V. Mihălcescu, C. Renert, Zimmermann, Damsberg, Poll, Mălăescu şi alţii. A şaptea secţie a fost Expoziţia Inspectoratului de Vânătoare, „aranjată cu mult gust şi demnă de toată lauda” de dr. I. Bolboca. Secţia a opta avea ca tematică Bogăţiile subsolului, a noua se intitula Expoziţia Uzinelor Westend iar a zecea, Industria casnică, a fost „aranjată de doamnele Maria Mangiuca, Malvina Rusmir, Terezia Fira, Roza Breazu, de domnii Goicu şi S. S. Georgescu”. Ultima dintre ele, Secţia demografică-culturală, a fost „aranjată” de revizorul şcolar prof. Iacob Bosică.
În continuare, cu sprijinul firmei „Casa Scheer” din Timişoara, care a asigurat întreg protocolul, a avut locc un banchet oficial în saloanele prefecturii, la etaj, unde au luat cuvântul Regele Carol II şi primul ministru Alexandru Vaida-Voevod. Discursul primului ministru sublinia că „pe aceste plaiuri bănăţene se găseşte un popor cu calităţi specifice în mijlocul neamului românesc, un popor poet, muzical, vesel, cu însuşiri alese şi bogăţii în broderii, cântece, jocuri şi folclor (…)”
VI.
După orele 17,00, suita regală a vizitat comuna fruntaşă Răcăşdia, locul unde s-a afirmat celebrul învăţător şi folclorist Emilian Novacoviciu. Comitetul de invitare îl are în frunte pe învăţătorul director Gh. Guga. Iau parte locuitori din plasele Moldova Nouă, Oraviţa, Sasca Montană, Bocşa Montană, fanfarele din Milcoveni, Iertof, Vrani, Berlişte, Cacova-Grădinari, Răchitova, corurile din Răcăşdia, Ciortea, Ciuchici, Ilidia, Ciclova Română, Ciclova Montană, Oraviţa Română, Răchitova. La intrarea în comună s-a organizat festivitatea primirii cu sare, în biserică preotul Simion a oficiat slujba religioasă iar în grădina şcolii a fost amenajat un pavilion şi s-a ridicat o scenă pentru un spectacol oficial. Suita regală era însoţită de parlamentarii Ionel Gaşpar, Bejan, C. Buracu, Tulbure Duda, dr. Adam Popa, acesta din urmă rostind o cuvântare. Spectacolul a inclus Imnul Regal, intonat de toate corurile prezente, apoi „Bănăţeana” de Sabin Drăgoi, interpretat de corul din Răcăşdia, „Preste deal”, de Ioan Vidu, căntat de corul mixt din Reşiţa Montană. „Negruţa” a fost interpretată de corul mixt din Văsiova, „Lugojana Nouă” de corul mixt din Vărădia, „Vino, lele”, este piesa cântată de corul bărbătesc Mercina, „Latina Gintă” şi „Trăiască Regele” sunt cântate de corul elevilor din Răcăşdia. Formaţia de dansuri din Răcăşdia se prezintă cu „Căluşerul”, „Iedera” e dansată de formaţia din Târnova, Caraşova se prezintă cu „Dans bătrânesc”, Bocşa Montană cu „Măzărica”, cei din Socol prezintă „Dans sârbesc”, formaţia din Răcăşdia revine cu „De doi”, „Pe loc” şi „Hora” iar „Şoimii” din Sânnicolaul Mare, coordonaţi de Bucurescu şi Farca încheie cu „dansuri populare şi figuri de gimnastică artistică”.
Se vizitează, în incinta şcolii, Expoziţia de Lucru Manual şi Cusături Naţionale, aranjată de învăţătoarele Silvia Guga şi Cornelia Bălan şi de supraveghetoarea doamnă Ioţcovici. Elevele dăruiesc voievodului Mihai un costum naţional, cu brâu şi opinci lucrate de mâinile lor. Se mai vizitează Casa Naţională „Regele Carol II” (atunci capătă noua denumire), atelierele de olărit şi ceramică, regele fiind dăruit cu un cârceag, apoi Expoziţia Zootehnică aranjată de Prefectură. Încheie vizita defilarea cetăţenilor din toate comunele şi satele zonei, între acestea Răcăşdia, Vrăniuţ, Iertof, Vrani, Mercina, Ciortea, Iam, Milcoveni, Berlişte, Rusova Veche, Rusova Nouă, Cărbunari, Ştinăpari, Nicolinţ, Ciuchici, Sasca Montană, Sasca Română, Petrilova, Naidăş, Lescoviţa, Bogodinţi, Potoc, Socolari, Ilidia, Socol, Moldova Nouă şi altele.33
VII.
La revenirea în Oraviţa, din Răcăşdia, înainte de plecarea trenului regal, Regele Carol II a decorat pe peronul vechii gări Oraviţa pe Prefectul dr. Maxim Radovan cu Coroana României în grad de Comandor, pe preotul senator Coriolan Buracu, acesta obţinând Medalia Ferdinand cu spade şi pe Primarul de Oraviţa, prof. Ilie Rusmir, cu Medalia Ferdinand fără spade.
Desigur, ţara întreagă şi presa vremii au urmărit cu interes şi solidaritate cultural-naţională evenimentele din Căraş şi de la Oraviţa. „Neuitată şi plină de emoţii seară”, scrie cotidianul faimosului Pamfil Şeicaru, prezent şi el la Oraviţa.34 Iar un ziar timişorean consemna: „Statuia marelui Eminescu alăturea de monumentul aceluiaşi, ridicat acum câţiva ani la Sânnicolau Mare şi alăturea de opera lui Aurel C. Popovici, operă născută din admiraţia lui Eminescu, va fi pentru înalţii oaspeţi mărturie a măreţiei gândului românesc, care sălăşlueşte în viaţa Banatului (…) Într-un timp de mari schimbări se eternizează în bronzuri oamenii faptelor mari; se fixează ca stăvilare în timp de dezechilibru, figurile faptelor minunate şi a caracterelor de bronz. Sculptorul Ladea care a marcat avânturile noastre din adâncuri de gând şi simţire românească a cinstit vremea prin cele trei figuri alese de admiraţia mândră.”35
Iar noi să mai spunem, încheind, că memoria noastră, a celor de azi şi următori, va să insiste pe actul inaugurării tripticului statuar realizat de Romul Ladea, unde efigia Poetului străjuie, din 1933, cerul de azi şi de mâine al acestui colţ de ţară românească, în eternitate.
Fotografii:
1.Regele Carol II şi Voievodul Mihai
la ieşirea din biserică
2.Bustul Regelui Ferdinand Întregitorul României,
realizat în 1932 de Romul Ladea, sculptorul cărăşan,
şi inaugurat în iunie 1933,
o dată cu acelea ale istoricului Damaschin Bojincă şi Mihai Eminescu
3. În 1926 se hotăra, la Bucureşti, organizarea concursului pentru licitarea proiectelor de ridicare a palatului administrativ al noului judeţ, Caraş, preşedintele comisiei fiind celebrul arhitect Duiliu Marcu, câştigătoarea concursului arhitecta Henrietta Delavrancea care, în colaborare cu arhitectul-constructor din Oraviţa, Dimitrie Boitor, finalizează edificiul în 1931, inaugurat în plan local la 1 ianuarie 1932 iar oficial la 3 iunie 1933, în prezenţa unei delegaţii, în frunte cu regele Carol II, Mihai I, voievodul de Alba Iulia şi cnez de Banat (titlu obţinut acum, la Oraviţa).
