INTERVIU Dragoș Dumitrescu (Darts): Noi dorim să introducem ușor, ușor acest sport în școli
Președintele Federației Române de Darts, Dragoș Dumitrescu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că își dorește introducerea acestui sport în școli.
Președintele Federației Române de Darts a afirmat că la nivel național sunt legitimați peste 2.000 de jucători la cluburile de darts.
În România există în prezent 14 cluburi de darts, ”cam puține”, după cum afirmă Dumitrescu.
Romanian International Darts Open (RIDO) și Romanian Classic Darts Open (RCDO) sunt cele mai importante competiții de darts, cu premii de 15.000 de euro.
AGERPRES: Câți sportivi sunt legitimați?
Dragoș Dumitrescu: Ca orice federație sportivă, noi lucrăm cu cluburile afiliate. Jucătorii sunt automat legitimați automat la cluburile afiliat, iar apoi anual, ei sunt legitimați și la federația noastră. Acum avem peste 150 de jucători legitimați, care au drept de joc la Campionatul Național, merg și la alte competiții de nivel național, cluburile au peste 2.000 de jucători.
AGERPRES: Câte cluburi sunt afiliate federației?
Dragoș Dumitrescu: Avem 14 cluburi, dintre care în București sunt 4. Restul în țară, în Moldova două, se mai face acum unul. În Transilvania sunt la Brașov, Tg. Mureș, Cluj-Napoca, în Banat, mai avem la Oradea și Satu Mare. Sunt cam puține. Mai avem un club destul puternic la Mioveni.
AGERPRES: Aceste cifre față de anul 2015, cum sunt, mai mari mai mici?
Dragoș Dumitrescu: Numărul este relativ egal, ce pot să vă spun este că acum jucătorii au crescut din punct de vedere valoric. Numărul rămâne cam la fel, unii sportivi încep competițiile, alții se lasă. La nivel mondial, însă pot să vă spun că numărul jucătorilor a crescut mult, datorită englezilor și olandezilor, care ușor ușor promovează foarte mult și este promovat pe televiziuni.
AGERPRES: Care sunt măsurile pentru dezvoltarea acestui sport în țara noastră ?
Dragoș Dumitrescu: În primul rând, trebuie bani pe lângă pasiunea jucătorilor care doresc să vină la competiții. Trebuie să plătești drumul. La finalul săptămânii trecute, 22-23 aprilie, am avut un concurs la Satu Mare, automat unii pot să meargă, alții nu pot. Au fost două competiții de fapt, Cupa Satu Mare și Cupa Darts Club Oradea. Am unit aceste competiții să nu facă două drumuri. Vom putea accesa fonduri de la buget, proiecte făcute de cluburi. Iată, clubul din Mioveni a obținut de la Primărie fonduri nerambursabile. Darts Club Mioveni se numește clubul de acolo. Se ocupă și de aducerea tinerilor, trebuie să pornim de la juniori. În București avem un parteneriat cu profesorul Virgil Pană de la școala din Balotești. De trei ani el face concursuri cu copiii din școală. A mai vorbit cu alte școli, se fac întreceri între elevi. Mai sunt competiții pentru juniori în alte zone, de exemplu, la Tg. Mureș. Noi dorim să introducem ușor ușor acest sport în școli. Am fondat Tati Bar Darts Club, primul club din România, în 2008. Vreau să duc sportul în 5-10 școli. Vrem să capacităm profesorii, jucătorii vor merge în școli, să vorbească despre darts. În fiecare clasă, pe lângă cei cu abilități sportive mai sunt și unii care nu pot face sport cu rezultate, sunt oamenii supraponderali, au alte motive, bolnavi de inimă.
AGERPRES: Ce se face pentru atragerea tinerilor?
Dragoș Dumitrescu: Din venituri proprii pasionații fac acest sport. De câțiva ani avem un buget susținut de cluburi prin taxe anuale. Avem un campionat național începând cu anul 2008. Acum sunt peste 30 de competiții anuale la nivel național. În anul 2016, finala a fost la Cluj-Napoca. Trebuie să ne vadă lumea că existăm. Acum două luni am făcut un concurs pentru studenții de la Politehnică. Ne mai cheamă firmele când au întâlnirile lor. Mergem în locuri publice, se uită lumea la noi. Oamenii nu cunosc regulile, ei doresc să arunce în mijlocul țintei. Sunt oameni interesați. Avem câteva legături cu televiziunile, unde promovăm concursurile, acolo sunt transmise, avem un open internațional pe care îl facem în fiecare an.
AGERPRES: Ce puteți spune despre baza materială a federației?
Dragoș Dumitrescu: Nu sunt multe de spus aici. Fiecare club se organizează cum poate. Federația face în fiecare an un open internațional, în 2016 a fost la Intercontinental, la fel am făcut în ianuarie 2017, la anul tot acolo facem, în Sala Ronda. Pentru un asemenea evenimente, ai nevoie de infrastructură, îți trebuie instalații. Vin peste 300-400 de jucători din state europene, pentru ei trebuie multe instalații. Pe ele le deține federația, le montăm cu echipele speciale. Fiecare jucător vine cu săgețile lui, fiecare jucător are un anume model de săgeată, un anume gramaj. Instalația este alcătuită din suportul de lemn, mobilier de lemn, sistem de iluminare corespunzător, în partea stângă este un spațiu pentru consemnarea punctajului. El este ținut de un arbitru. La sportul nostru, avem această regulă, jucătorul care a pierdut înainte ține scorul următorul meci, nu avem arbitru dedicat pentru această activitate. La turneele mari sunt oameni plătiți numai pentru arbitraj. În toate țările însă la turneele naționale, arbitrajul este făcut de jucătorul care a pierdut înainte.
AGERPRES: Cum este calendarul competițional pentru anul 2017?
Dragoș Dumitrescu: Fiecare club afiliat la federație este obligat să facă o cupă națională. Avem mai multe criterii, prima categorie numită și A, a doua și a treia, în funcție de premii, la fel ca în tenis. Se adună puncte, apoi sunt șapte concursuri regionale. Premiile sunt din taxele de înscriere. Muntenia, Moldova și Transilvania sunt zonele unde se joacă, pentru a nu avea drumuri mari de făcut. La final se adună punctele, de pe fiecare regiune cei mai buni merg în finala Campionatului Național. Avem 48 de jucători calificați în finală. Mai avem competiții internaționale unde jucătorii punctează pentru Campionatul Mondial, merg ei pe banii lor deocamdată. Pentru viitor noi dorim să finanțăm aceste cheltuieli. Jucătorii reprezintă România în aceste turnee. La fel ca în tenis, și noi avem un turneu internațional. Dar în acest weekend facem două competiții cu premii de peste 15.000 euro. Concursurile sunt: Romanian International Darts Open (RIDO) și Romanian Classic Darts Open (RCDO). Pot participa ce jucători vor și punctează pentru Campionatul Mondial, ca la ATP.
AGERPRES: Cele 14 cluburi din țara noastră au antrenori de darts?
Dragoș Dumitrescu: Suntem la început în acest domeniu, dar o să fie, asta dorim. Fiecare se antrenează independent. Mai găsesc un sparring-partner de valoare similară cu care se antrenează. Mai sunt niște programe unde poți juca prin computer. Stabilești o valoare, avem program de jucat cu computerul, dar se poate lansa și o partidă cu jucători din alte țări. Cameră de vedere, punctezi, faci competiții online.
AGERPRES: Ați făcut parteneriate pentru acest sport?
Dragoș Dumitrescu: Cam toate cluburile încearcă să dezvolte asemenea lucruri. Am făcut un concurs caritabil pentru copiii autiști din Alexandria. Am oferit cadouri. Am făcut un concurs pentru pompieri. În țară au fost întreceri pentru persoanele cu dizabilități.
AGERPRES: Darts se joacă și la simplu și pe echipe?
Dragoș Dumitrescu: La fiecare doi ani este Campionatul European de darts. După campionatele naționale se stabilește campionul și echipa națională făcută din 4 jucători. La fete la fel, dar sunt mai puține concurente. Cu aceste echipe naționale suntem prezenți la campionatele europene și la mondial. În 2016, europeanul a fost în Olanda, lângă Amsterdam, la 60 km. Sunt acolo 3 competiții, individuală, pe echipe de 4 și pe echipe de 2. Tot atunci are loc și ședința federației mondiale. Suntem afiliați din 2010 afiliați la federația mondială.
AGERPRES: Dumneavoastră de când practicați acest sport?
Dragoș Dumitrescu: Eu personal joc darts din 2006-2007, când am început în joacă la Tati Bar, am avut atunci un darts electronic. Practic acest sport este pentru pub. Cu prietenii. Ne-a plăcut, am adus primul board adevărat și ne-a plăcut să facem un concurs, mai facem unul. În Olanda, acest sport este în școală din clasa a doua, îl practică elevii nu neapărat ca un sport, ci pentru organizare, stăpânire de sine și calcul, este bun la aritmetică. Faci aritmetică în joacă. Acum noi avem doar seniori. Nu avem juniori și sportivi veterani. Dar, să nu uităm că suntem la un sport care se joacă de la 10 la 80 de ani.
Sursa: agerpres.ro