Dragii noștri consilieri,

Vă adresez această scrisoare deschisă cu scopul de a vă transmite un simplu mesaj: NU MUTILAȚI ORAȘUL ACESTA!  Mai exact mă refer la investiția LIDL din zona Kaufland și o spun din 3 considerente:

  1. După cum se poate vedea și în poza de mai jos, din punct de vedere arhitectonic, cladirea se încadrează perfect în peisaj. Partea stângă a cladirii este aproximativ de aceeași înălțime cu hala Câlnicel de langă ea, iar casa scărilor are înclinația astfel încât face trecerea către următorul regim de nivel, al blocului de peste drum. Trebuie să fii lipsit complet de simțul esteticului să îți închipui că dărâmarea acestei cladiri și ridicarea unui “hangar” din panouri în spatele căruia va rămane totuși un corp de clădire, nu înseamnă mutilarea zonei din punct de vedere estetic.
  2. Nu sunt Reșițean de origine, dar trăind aici câțiva ani am înțeles că natura acestui municipiu este una de oraș industrial. Păi, “Confecțiile” fac parte din el. Fac parte din istoria orașului, din sufletul lui. Dacă nu vom reuși să vedem și aceste aspecte de simbolistică ale orașului și să le valorificăm, nu îl vom readuce la viață, ci va rămane “mort” așa cum îl cred unii.
  3. Uitați-vă puțin numai la câte etaje sunt în clădirea care ar urma să fie dărâmată, uitați-vă câte geamuri sunt la fiecare etaj și apoi gândiți-vă câte spații comerciale pot fi acolo, câte birouri, etc. Clădirea în configurația actuală poate servi pe viitor la atât de multe scopuri, atât de variate afaceri și implicit susține foarte multe locuri de muncă. Dacă acea cladire se daramă și se face un singur magazin, poate vor fi angajate persoane cat degetele unui om, hai poate doi. Pastrând-o așa, putem avea pe viitor sute de angajați acolo, clădirea fiind construită solid putând susține de la afaceri de tip birou (partea stangă) și până la activitați productive cu utilaje de mari dimensiuni (partea dreaptă). Bineințeles că proprietarii sunt disperați să găsească altă sursă de bani după ce Autoliv-ul se mută, dar asta nu este problema noastră a cetățenilor sau a dumneavoastră. Felul în care trebuie analizată problema este unul cu bătaie lungă, iar aceasta investiție nu ar însemna altceva decât să ne aruncăm în brațele primului investitor sosit și să sacrificăm infastructura existentă doar pentru a-i face pe plac.Prin această scrisoare deschisă vreau doar să vă îndemn la responsabilitate. Văzând cum se desfășoară lucrul în ședințele de consiliu local ale Reșiței, fie este consens general, fie seamănă mai mult cu o ceartă între două bande rivale. În ambele cazuri consilierii dau mai mult dovadă de obediență, decât de susținerea propriilor convingeri. Nu uitați că fiecare dintre dumneavoastră poartă responsabilitatea votului propriu, iar această responsabilitate morală nu poate să v-o ia de pe umeri nici cel care v-a pus în funcție și nici partidul din care faceti parte. Țin să vă reamintesc că suntem cu ochii pe voi și dacă în trecut, inițiative în defavoarea orașului s-au ratificat prin deciziile Consiliului Local, fără ca să știm nici în ziua de astăzi în beneficiul cui, de data asta nu va mai fi așa. Vom urmări fiecare pas și vom face public, cine a fost pentru mutilarea acestui oraș. O vom face prin mijloace de socializare și pe alte căi, oricât de părtinitoare ar fi presa locală.

    În concluzie, dragi consilieri, vă îndemn cu responsabilitate: NU MUTILAȚI ACEST ORAȘ!

     

    Cu stimă,

    Un simplu cetățean,

     

    Claudiu Vișan

Leave a reply