Comunicat de presă – UNPR
Scrisoare deschisă Domnului senator Traian Băsescu,
președinte al Partidului Mișcarea Populară
În 20 iulie 2016, în Sala Unirii de la Palatul Parlamentului României, Congresul reunit al organelor supreme de decizie ale PMP și UNPR au adoptat Protocolul de fuziune prin absorbție, al cărui unic scop era constituirea unui partid puternic, capabil să câștige la alegerile din noiembrie 2016 cel puțin 50 de locuri de parlamentari.
Protocolul de fuziune negociat și semnat de președinții celor două partide avea la bază trei principii esențiale și obligatorii: paritate absolută, după numirea președinților organizațiilor județene și după stabilirea candidaților pentru alegerile parlamentare, prioritate pentru cei cu rezultate mai bune în alegerile locale, precum și întâietate în nominalizarea parlamentarilor pentru o nouă candidatură.
La doar 3 luni de la semnarea protocolului, înțelegerile inițiale au fost uitate, nerespectându-se niciun principiu al Protocolului, iar în 23 octombrie 2016 s-a produs prima fisură a alianței prin retragerea unui număr important de membri UNPR din Colegiul Național și din colegiile județene, așa-zise structuri interimare PMP-UNPR, în frunte cu subsemnatul — prim-vicepreședinte și lider al deputaților.
Această situație a declanșat un proces nedorit de destructurare a organizațiilor județene, apariția conflictelor între cele două conduceri, demisia din UNPR a unui număr însemnat de membri, debusolarea consilierilor locali.
Încercarea eșuată de fuziune UNPR-PMP a constituit o experiență tristă pentru progresiști, care au fost induși în eroare, marginalizați și desconsiderați. Unii lideri ai PMP și-au dezvăluit caracterul, dar și jaloanele după care se ghidează — minciună, oportunism, perfidie, sete de putere.
Este clar că scopul președinților executivi ai noii structuri—proveniți din cele două partide—a fost îndeplinirea misiunii de eliminare a UNPR de pe scena politică. Dintre cei 26 de parlamentari PMP, doar 7 provin din UNPR, iar din cei 20 de președinți de organizații județene, 5 sunt foști progresiști, realitate ce reflectă rezultatul nefast al acestei alianțe pentru UNPR.
Timp de 6 ani, UNPR a fost un partid de lider, care a cunoscut atât avantajele, cât și dezavantajele acestei poziționări politice. Faptul că la alegerile locale UNPR (la fel ca PMP) nu a trecut pragul electoral de 5%, deși a obținut 1217 consilieri locali și județeni, a determinat conducerea executivă să caute soluții pentru ieșirea din dificultate.
Fuzionarea cu alt partid a fost acceptată, deoarece PMP avea în frunte un lider puternic, un politician versat, cu mare capacitate de persuasiune, un diplomat experimentat. Speranța, încrederea și convingerea noastră că alături de un nou lider vom progresa ne-a fost însă spulberată de manevrele ‘locotenenților comandantului de cursă lungă’ care au aruncat peste bordul ‘ navei populare’ cei mai buni progresiști.
De sute de zile luptăm fără sens, angrenați într-un război din care nu câștigă nimeni, combatanții având doar de pierdut…
Considerăm că a venit momentul să conștientizăm—așa cum spunea Machiavelli — că ‘tărăgănarea poate duce la orice, fiindcă timpul aduce cu el atât rău, cât și bine, atât bine cât și rău’.
Suntem două partide de sine stătătoare, înscrise în Registrul Partidelor Politice, cu doctrine politice diferite, două entități a căror lideri s-au convins că nu pot avea un drum comun.
Conferințele naționale ale UNPR din noiembrie 2016 și aprilie 2017, de la București — ale căror Hotărâri au fost înscrise în Registrul Partidelor Politice ( nr. crt. 48/02.05.2017)—au denunțat Protocolul de fuziune prin absorbție. S-a constatat, că nu s-au îndeplinit condițiile de fond și de formă, stabilite de statutul UNPR și de Legea partidelor politice și nu s-au respectat prevederile art. 5 din Protocolul de fuziune. La acestea, se adaugă situațiile financiare deosebite, fiind imperios necesar ca fiecare partid să-și facă ordine și să-și achite datoriile.
Ne exprimăm convingerea, domnule Președinte Traian Băsescu, că înțelepciunea și experiența dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Național al PMP, în ceea ce privește propunerea noastră de a anula prin consens această alianță artificială.
Escaladarea conflictului nu va aduce beneficii nimănui!
Nădăjduim că, după stingerea conflictului, cele două partide vor rămâne așa cum de altfel sunt și în prezent-entități politice distincte, cu aport considerabil pe eșichierul politicii românești.
Voința celor peste 150.000 membri de a-și apăra vulturul uneperist este mai presus de orice — fermă și ireversibilă, așa cum a fost în cei 7 ani de existență a UNPR.
În speranța unui răspuns care să reafirme onorabilitatea și viziunea unui politician de anvergură, vă asigurăm de întreaga noastră considerație,
Comitetul Național Executiv
președinte
Ion Răducanu
Sursa: agerpres.ro