Destainuirile Laurei Rus
As vrea sa va împărtășesc trăirile mele.
Încep cu începutul. M-am apucat de fotbal fascinata de nopțile petrecute în fata televizorului văzând meciurile de fotbal ,dar mai ales pentru că și tatăl meu a fost fotbalist. M-am apucat de fotbal convinsă ca pot să scot și eu alți copii în stradă cu același vis: să joci fotbal fara reguli si cu zâmbetul pe buze și dorind sa ajungă cat mai departe chiar și fiind fată.
Prieteni, am trăit cel mai mare vis al copilăriei, cea mai mare onoare : să îmi pot reprezenta tara. Fotbalul m-a învățat tot ceea ce sunt acum, m-a învățat să muncesc, să trăiesc bucuriile, m-a invățat să iubesc, să respect aproapele și adversarul. M-a învățat să trăiesc frumos.
Fotbalul mi-a arătat cum să funcționez în echipă, să impart totul cu cei de lângă mine, să mă bucur la victorii, să mă ridic la infrângeri, să imi iubesc munca. Munca? E atât de rece spus! Pentru că, atunci când pe piept scrie ROMÂNIA, nu mai e muncă, e mândrie și datorie. E luptă și e vis. E intonarea imnului național, e bucuria golului, adrenalina victoriilor.
Mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat!
Va mulțumesc vouă pentru tot ce mi-ati transmis, pentru aprecierile și încurajările voastre. Chiar și când m-ați certat, ați dat sens carierei mele de sportivă.
#Calificare #VisLaCareNiciodataNuVoiRenunta #Muncă #Ambitie #Fotbal #Iubire #Pasiune #Lala9