Sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, polițiștii din întreaga țară au acționat pentru protejarea mediului de afaceri prin prevenirea și combaterea pirateriei și a comercializării online de produse contrafăcute.
Peste 850.000 de lei au fost recuperați din prejudiciul cauzat prin astfel de fapte și au fost întocmite 185 de dosare penale.
În primele 2 luni ale acestui an, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru prevenirea şi combaterea comerțului ilicit din mediul online.
În această perioadă, au fost întocmite 185 de dosare penale, dintre care 57 la regimul proprietății intelectuale, 66 pentru înșelăciune și 26 pentru evaziune fiscală.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat 54 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni economice, dintre care 18 sunt cercetate pentru comerț online ilicit.
De asemenea, în cauzele instrumentate, au fost recuperați peste 850.000 de lei din prejudicial cauzat prin faptele penale și au fost indisponibilizate mărfuri în valoare de aproape 80.000 de lei.
Tot în această perioadă, în vederea combaterii activităților comerciale ilicite, desfășurate online, la data de 8 februarie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române a lansat campania de prevenire a pirateriei software ,,Folosind software nelicenţiat îţi laşi securitatea la întâmplare”.
Lansată în parteneriat cu BSA The Software Alliance, campania are ca scop evidenţierea riscurilor pe care şi le asumă companiile care folosesc software nelicenţiat sau contrafăcut.
Poliţia Română continuă acţiunile, la nivel naţional, pentru protejarea drepturilor şi intereselor comerciale ale cetăţenilor, prin verificarea legalităţii activităţilor comerciale online.
Exemplu:
Polițiștii din Bihor efectuează cercetări față de o societate comercială pentru comiterea mai multor infracțiuni de înşelăciune.
Din cercetări a reieșit că, în perioada august – noiembrie 2016, prin intermediul unei pagini de internet și a mai multor discuții telefonice, reprezentanții societății ar fi indus în eroare mai multe persoane fizice cu privire la obținerea de credite de nevoi personale.
Fără ca firma pe care o reprezentau să fi fost autorizată de Banca Națională a României să desfășoare activități de creditare, cei în cauză le-ar fi promis victimelor că pot obține un credit de nevoi personale, dacă virează în contul societății anumite sume de bani, care reprezentau constul necesar eliberării contractului și analizei dosarului, precum și prima rată din creditul promis.
Ulterior, niciuna dintre persoanele vătămate nu ar fi beneficiat de creditul promis și nici nu le-ar fi fost restituite sumele de bani depuse în avans în contul societății, sume cuprinse între 250 și 9.600 de lei, care ar fi fost retrase de pe card bancar, de pe teritoriul Ungariei.
În cauză a fost începută urmărirea penală față de persoanele bănuite, pentru comiterea a 37 de infracțiuni de înșelăciune, prin care ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei, și au fost efectuate demersuri legale astfel încât societatea să nu mai desfășoare niciun fel de activitate, iar site-ul să nu mai fie funcțional.