Indiferent de vârsta noastră biologică, avem întotdeauna o „pornire” către mișcare, către sport am putea spune. Nu întâmplător sportul de performanță are șanse de reușită mai mari atunci când cel care-l practică începe de la o vârstă mai fragedă.

În orașul Bocșa, badmintonul este un sport cu tradiție, parcticat cel mai mult de tineri, dar care sunt îndrumați de oameni cu experiență în acest domeniu, sportivi care au avut rezultate notabile în această ramură, dar care au rămas fideli localității noastre.

„Cupa Bârzava” ajunsă la ediția a VIII-a anul acesta, este o competiție interjudețeană devenită tradițională, care a reușit să aducă în orașul nostru practicanți ai acestui sport olimpic din județele învecinate, dar și din țara vecină, Serbia. Organizatorii, Primăria orașului Bocșa, Consiliul Local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură, Direcția Județeană de Sport și Tineret Caraș-Severin și Cercul de badminton aparținător Școlii Gimnaziale nr.1 Bocșa și-au propus promovarea în rândul tinerilor a badmintonului, astfel încât el să devină cât mai cunoscut și să aibă cât mai mulți practicanți. Competiția sportivă care va avea loc în data de 08.04.2017, în sala de sport din cartierul „Nufărul”, începând cu orele 10,00 a strâns la startul ei peste 80 de competitori din județele Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Vîrșet (Serbia), împărțiți pe categorii de vârstă.

INTRAREA LIBERĂ!

Vă așteptăm cu drag să încurajăm badmintonul și practicanții săi, dar și să ne bucurăm de spectacolul sportiv oferit de tineri, felicitându-i totodată pe învingători.

Leave a reply