Sărbătoarea bucuriei, Buna-Vestire, a fost omagiată la Oravița de către copiii și tinerii Centrului de tineret „Sf. Mare Muceniță Ecaterina”
Sărbătoarea bucuriei, Buna-Vestire, a fost omagiată la Oravița de către copiii și tinerii Centrului de tineret „Sf. Mare Muceniță Ecaterina” în cadrul ediției a IV-a a serbării „Mulțumesc…MAMA”, organizată vineri, 24 martie în ajunul praznicului Bunei Vestiri, în biserica parohiei „Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul” din Oravița.
Rigurozitatea postului, rânduielile liturgice învăluie în taină slăvirea zilei de 25 martie întrucât cine ar putea desluși în chip lămurit emoția arhanghelului Gavriil trimis să-i vestească Mariei, o pământeană cu viață cerească, faptul că va naște pe Creatorul Cerului si al pământului? Troparul acestei sărbători, menționate încă din secolul al III-lea și pe care primii creștini o numeau „Zămislirea lui Iisus”, glăsuiește că: „astăzi este începutul mântuirii noastre. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”. De aceea, considerăm ziua una de praznic împărătesc al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Cu toate acestea, să nu uităm că sărbătoarea Bunei Vestiri este însoțită de trezirea naturii la un nou ciclu de viață. Precum razele soarelui alintă firul ierbii alături de primii muguri, de primii ghiocei,așa ne îndeamnă și cinstirea praznicului, să ne amintim de enorma iubire a Fecioarei pentru Fiul său, adică de imensitatea iubirii mamei pentru copilui ei. Știm cu toții, chipul mamei luminează sufletul oricărui om ce a avut parte de dragoste din partea acesteia și toată viața îi poartă în inimă cele mai alese sentimente. Modelul prin excelență de mamă este Fecioara Maria, în brațele căreia își găsesc alinare toți cei oropsiți sau împovărați. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminității și afecțiunii materne. Din această cauză, în ziua de 25 martie sărbătorim Ziua Mamei Creștine.
Cu asemenea ocazie minunată, copii și tineri de la centrul nostru, împreună cu doamna preoteasă, doamnele și tinerii voluntari au pregătit serbarea dedicată mamelor, hotărâți fiind să le ofere cel mai sincer mulțumesc. Așa cum nici florile nu se aseamănă între ele, nici copiii nu își pot exprima sentimentele la fel. Astfel, programul a fost alcătuit din cântece, poezii, compuneri, desene făcute de mâinile lor dibace, alegând fiecare modul cel mai frumos de a-și elogia persoana care le-a dat viață. Micile daruri au fost însoțite de flori, iar mamele au rămas profund mișcate de talentul și inocența pruncilor lor.
Așadar, evenimentul devenit deja tradiție în biserica noastră s-a încheiat într-o notă a fericirii, marcat fiind de acest prilej de mulțumire al sărbătorii Bunei Vestiri.