Verificări sistematice la toate punctele de trecere a frontierei, conform noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen
Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusivPoliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 07 aprilie a.c., verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.
Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.
Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD), precum și bazele de date naționale. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne (Punctul 9 din Regulametul 458/2017).
Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale și sezonul estival, precum și faptul că atât Politia de Frontieră Română, cat și autoritățile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere.
De asemenea, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu amenintarile teroriste, pot duce la creșterea timpului de așteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internationale.
În acest sens, Poliția de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.
Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Nota: La frontierele interne, în baza acordurilor bilaterale şi a reglementărilor europene, controlul de frontiera se efectuează, în comun, cu autoritățile de frontieră ale statelor vecine. Poliția de Frontieră Română alocă personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și Bulgaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști alocați de către Politia Ungara, respectiv Politia de Frontiera Bulgară.
În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal de autoritățile menționate.
De asemenea, va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.
Nota: În prezent, comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280%, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300%, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei (aliniamentul intrare / aliniamentul ieşire).
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă.
Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Reamintim că, înca din luna noiembrie a anului 2015, Politia de Frontiera Romana, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.
Nota: În prezent, verificarea efectuată de către poliţiştii de frontieră asupra pasagerilor autoturismelor se efectuează, în medie, în 2 minute/persoană/autoturism.
Timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor este de 10-15 minute/camion. În funcție de tipul de frontieră (internă sau externă), la acești timpi, se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități (Direcția Generală a Vămilor, Autoritatea Sanitar Veterinară, C.N.A.I.R, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională Fitosanitară)
Având in vedere subdimensionarea infrastructurii in comparatie cu traficul existent in prezent, la frontierele externe capacitatea medie de procesare pe ambele sensuri, este de 200 de camioane/24 de ore.
Comparativ, la frontierele interne, unde nu sunt derulate operațiuni vamale, polițiștii de frontiera verifică, in medie, 1000 de camioane/24 de ore.
Poliţia de Frontieră va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, respectiv va continua cooperarea inter-instituţională la nivel european şi un schimb operativ şi eficient de date şi informaţii la nivel naţional pentru prevenirea trecerii frontierei de către persoane provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe si pentru combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.