DE LA PRIMUL FLAGRANT LA GARA DE EST, LA DOSARE PENALE LA LONDRA – EVOLUȚIA DIRCȚIEI DE COMBATERE A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE DIN POLIȚIA ROMÂNĂ
Anul acesta, Direcția de Combatere a Criminalități Organizate din cadrul Poliției Române a împlinit 24 de ani de activitate.
De-a lungul timpului, polițiștii acestei structuri au soluționat unele dintre cele mai importante dosare cu care s-a confruntat Poliția Română, pornind de la capturi ce însumează tone de droguri și ajungând la destructurarea unor grupări care traficau femei sau copii, ori se ocupau cu fraude internaționale cu cărți de credit și înșelăciuni pe unele dintre cele mai mari site-uri de licitații din lume.
Înființată în anul 1993 ca o structură de elită în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate a avut permanent ca obiectiv lupta împotriva celor mai periculoși infractori, indiferent dacă aceștia se ocupau cu traficul de droguri, traficul de ființe umane, spălarea de bani ori criminalitatea informatică.
Pe parcursul timpului, polițiștii care au activat în această unitate au soluționat unele dintre cele mai importante dosare cu care s-a confruntat Poliția Română. Pornind de la omoruri la comandă între membrii unor grupări infracționale organizate și ajungând la capturi ce însumează tone de droguri, salvarea de femei sau copii traficați sau explotați, destructurarea unor grupări care se ocupau cu fraude internaționale cu cărți de credit ori înșelăciuni pe unele dintre cele mai mari site-uri de licitații din lume.
Pornind de la doar 3 polițiști, în 1993, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate are astăzi mai multe servicii în care lucrează polițiști care se ocupă de combaterea criminalității informatice, combaterea traficului de droguri și analizarea acestora, investigarea infracțiunilor de terorism, combaterea grupurilor de criminalitate organizată, investigarea financiară a grupărilor infracționale, precum și combaterea falsurilor de monedă.
La nivel teritorial există 15 brigăzi, 28 de servicii și 4 laboratoare de analiză și profil al drogurilor cu aceleași linii de muncă existente la nivelul structurii centrale.
Direcţia de Combatere a Criminalității Organizate cooperează, în condiţiile legii, cu structuri similare din alte ţări, precum şi organisme internaţionale abilitate în domeniul combaterii criminalităţii organizate, rezultatele obținute de polițiștii români fiind apreciate an de an de partenerii internaționali.
De asemenea, polițiștii români sunt chemați în calitate de specialiști pentru a împărtăși colegilor din alte țări din experiența pozitivă pe care au acumulat-o în combaterea activităților ilicite desfășurate de grupările infracționale și aducerea celor vinovați în fața instanțelor de judecată.
Numai anul trecut, polițiștii din structurile de combatere a criminalității organizate au scos de pe piață aproape 6 tone de droguri și echivalentul a peste 1.600.000 de lei în monedă falsă (lei, euro, dolari, lire sterline).
De asemenea, au instituit sechestre asupra a circa 40.000.000 de lei, echivalent în lei și valută, asupra a peste 870 de imobile și 540 de autoturisme, precum și asupra a 6 kilograme de aur. Cu privire la toate aceste sume și bunuri există indicii că ar fi fost obținute de membrii grupărilor infracționale prin fapte circumscrise activităților de criminalitate organizată sau ar fi fost folosite la săvârșirea faptelor ilicite.
Totodată, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat aproape 1.500 de acțiuni operative și circa 5.000 de percheziții, activități în urma cărora au fost destructurate 217 grupări infracționale organizate, iar aproape 1.700 de persoane au fost reținute și peste 1.400 au fost arestate, contribuția Direcției de Combatere a Criminalității de Combatere a Criminalității Organizate la rezultatele pozitive ale Poliției Română fiind una semnificativă.
Soluționarea cu celeritate a cauzelor de criminalitate organizată se realizează în echipe formate din polițiști de combatere a criminalității organizate și procurori D.I.I.C.O.T..