Prima Pagina / Banat / Clubul de fotbal Juventus Torino şi-a prezentat oficial noua siglă

Clubul de fotbal Juventus Torino şi-a prezentat oficial noua siglă

Clubul italian de fotbal Juventus şi-a prezentat, luni, într-un eveniment la Milano, noua siglă, cu două dungi albe pe fond negru, care formează litera „J”, emblemă pe care o va folosi din iulie 2017.

„Ne-a luat un an să aflăm ce este în trend, dar, în acelaşi timp, să ne putem referi atât la trecutul, cât şi la viitorul clubului”, a afirmat preşedintele celor de la Juventus, Andrea Agneli. Noul logo este promovat printr-un clip publicat pe Twitter cu sloganul „viaţa este o chestiune de negru și alb”.

Aceasta este cea de-a 10-a emblemă din istoria de aproape 120 de ani a clubului Juventus. Ultima dată, Juventus îşi schimbase sigla în 2004.

„Noua sigla, care va fi utilizată începând cu luna iulie 2017, reprezintă însăşi esenţa clubului Juventus: dungile distinctive de pe tricou, Scudetto — simbolul victoriei, şi emblematica literă J. Aceste trei elemente reprezintă ADN-ul clubului nostru”, se arată într-un comunicat al celor de la Juventus.

Juventus se află pe primul loc în Serie A, la un punct în faţa echipei AS Roma. Aflată în cursa pentru al şaselea titlu consecutiv, formaţia pregătită de Massimiliano Allegri are şi un meci mai puţin disputat decât ocupanta locului 2.

About Mediafax

Lasă un răspuns