Între datele de 15 ianuarie şi 15 aprilie din fiecare an, comercianţii care au notificat autorităţile pot să-şi lichideze stocurile cu articole specifice sezonului rece, astfel că practică reduceri substanţiale numite generic „soldări de iarnă” transmite agenţia Mediafax.

Pe lângă promoţiile şi reducerile practicate în general în această perioadă, comercianţii mai au la dispoziţie, începând din 15 ianuarie, o nouă metodă de accelerare a vânzărilor: soldarea. Aceasta este o metodă de lichidare a stocurilor cu articole de iarnă (în special mănuşi, fulare, căciuli, paltoane, încălţăminte, dar şi echipament sportiv), clienții magazinelor cu astfel de produse fiind aşteptați cu reduceri masive de preţuri.

Potrivit legislației în vigoare, pot fi supuse operaţiunilor de soldare numai produsele nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier . În cazul de faţă, este vorba despre articole care sunt utile doar iarna. În această categorie se încadrează grupe de produse cum ar fi (dar fără a se limita la): confecţii inclusiv blănărie, pielărie, produse de marochinărie şi galanterie, tricotaje, ţesături, încălţăminte, articole sport-turism, unele cosmetice, aparate de încălzire şi climatizare, ventilatoare, precum şi alte produse similare.

Nu pot fi vândute în regim de soldare articole de uz permanent (nesezonier), cum sunt electronicele, electrocasnicele, alimentele, dulciurile, băuturile sau produsele de menaj.

Comercianţii trebuie să anunţe în prealabil la primăria localității unde se vor desfășura vânzările faptul că intenţionează să practice soldări. Pentru ca o tranzacţie să fie acceptată ca soldare, comerciantul trebuie să facă dovada că a achitat furnizorului contravaloarea mărfurilor expuse şi că nu le va vinde mai ieftin decât suma achitată. De asemenea, comerciantul trebuie să-şi ia angajamentul că este o lichidare de stoc, respectiv că nu va repeta această metodă de vânzare cu alte mărfuri din aceaşi categorie.

Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului nou (redus).

„Stocul de produse propus pentru soldare trebuie să fie constituit în prealabil în structura de vânzare respectivă, în spaţiile de vânzare şi depozitele structurii de vânzare, precum şi, după caz, în unul sau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare, şi nu va fi reînnoit după constituire sau în cursul vânzărilor de soldare“, se arată în normativele care reglementează acest tip de comerţ.

Vânzarea de soldare este intens practicată în ţări ca Franţa, Germania sau Spania, cu avantaje importante atât pentru comercianţi, cât şi pentru consumatori. În România, soldările se practică în fiecare an în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie pentru articolele de iarnă şi în perioada 1 august – 31 octombrie pentru articolele de vară.

Leave a reply