Home / Arad / Populația de zimbri liberi din Carpații Meridionali va depăși 100 de exemplare, până în anul 2020

Populația de zimbri liberi din Carpații Meridionali va depăși 100 de exemplare, până în anul 2020

Populația de zimbri din România se va dubla până în anul 2020, urmând să ajungă la peste 100 de exemplare ce vor conviețui în Carpații Meridionali, au anunțat, vineri, într-o conferință de presă, reprezentanții WWF-România și Rewilding Europe, entitățile care s-au angajat la finalizarea acestui proiect.

Cele două organizații au demarat încă din anul 2012 inițiativa de reintroducere a zimbrilor în Munții Țarcu, primul transport având loc în luna mai 2014. De atunci, în fiecare an, în primăvară sau la început de vară, au avut loc transporturi noi de zimbri de la centre de reproducere și rezervații naturale din Europa, din țări precum Belgia, Germania, Italia sau Suedia.

Potrivit WWF-România, în acest fel s-a creat, până acum, un al doilea nucleu de reintroducere a speciei în România, după cel de la Parcul Natural Vânători Neamț, unde administrația Parcului a început o asemenea operațiune încă din 2012.

„Din păcate, la ora actuală, se vorbește în spațiul public despre dorința de a încerca să se oprească ceva rău care se întâmplă, în loc să reparăm ceea ce s-a făcut rău. Asta facem și cu campania noastră de reintroducere a zimbrilor în mediu lor natural. Din fericire, există Rewilding Europe pe zimbru, dar nu trebuie să ne gândim numai la zimbru, ci la un întreg ecosistem. Reîntoarcerea zimbrului va ajuta alte specii să se întoarcă acolo unde le este locul și va ajuta natura să se întoarcă la vremurile de demult. Nu este normal să avem specii care, altădată, existau la noi, să fie în vitrina cu specii dispărute de la muzeu. Odată cu derularea acestui proiect, eu spun că zimbrul începe să iasă din vitrina cu specii dispărute. Este foarte important să spunem lucrurile bune care se întâmplă în jurul nostru. Nu este adevărat că mergem numai spre rău. Faptul că avem parte numai de mesaje negative, nu face altceva decât să ne încarce cu lucruri de care nu avem nevoie”, a declarat Magor Csibi, directorul WWF-România.

Datele oficiale arată că, în acest moment, în cele două nuclee de reintroducere a zimbrilor în Munții Țarcu și Vânători Neamț există peste 50 de exemplare libere.

Obiectivul major al Programului LIFE, din proiectul „Acțiuni urgente pentru refacerea populației de zimbri din România”, pentru nucleul din Carpații Meridionali este de a forma o populație viabilă din punct de vedere demografic și genetic, cu două sub-populații localizate în Munții Țarcu, unde există deja zimbri, și în Munții Poiana Ruscă din vecinătate, unde vor fi aduși zimbri începând cu anul 2017.

În acest sens, WWF-România și Rewilding Europe s-au angajat să aducă cel puțin 100 de exemplare până în anul 2020, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin programul LIFE, în cadrul proiectului „Acțiuni urgente pentru refacerea populației de zimbri din România”.

Pe de altă parte, în cadrul conferinței de vineri, prin care s-a marcat oficial inițiativa de reintroducere a zimbrului în Carpații Meridionali, a fost inaugurată, la Muzeul Național de Istorie Naturale „Grigore Antipa”, expoziția cu titlul „Cel mai mare mamifer terestru din Europa se întoarce în Carpații Meridionali”, care spune povestea readucerii zimbrilor prin imagini surprinse de fotografi profesioniști din România și străinătate. Vernisajul va fi deschis timp de o lună, în secțiunea „Specii dispărute”, unde se găsește și un exemplar de zimbru.

Zimbrul european este cel mai mare mamifer terestru sălbatic de pe continent, care, cândva, cutreiera toată Europa, mai puțin nordul Scandinaviei și părțile sudice ale Peninsulei Iberice și Italia. Mamiferul a fost vânat excesiv de oameni până când, în cele din urmă, a dispărut din sălbăticie, în anul 1927. La momentul respectiv, rămăseseră doar 54 de exemplare, toate în captivitate.

Conform datelor oficiale, citate de WWF-România, în prezent, populația globală de zimbri este estimată la 5.046 de exemplare (ianuarie 2014), dintre care doar 3.230 locuiesc în turme libere sau semi-libere.

La jumătatea lunii iunie 2016, WWF-România și Rewilding Europe au eliberat o nouă turmă de zece zimbri, în Munții Țarcu, în apropierea comunei Armeniș din județul Caraș Severin, exemplarele provenind din trei rezervații din Germania și Belgia.

Întâlnirea noilor 10 zimbri cu ceilalți 20 deja eliberați în sălbăticie a avut loc în decursul lunii iulie, imediat ce experții și rangerii WWF — Rewilding au observat că turma este suficient de puternică pentru a supraviețui pe cont propriu.

Proiectul LIFE Zimbru, „Măsuri urgente pentru recuperarea populației de zimbru în România”, este un proiect finanțat de Uniunea Europeană (UE), condus de Rewilding Europa și WWF România pentru a sprijini reintroducerea zimbrului în situl Natura 2000 Munții Țarcu în Carpații Meridionali. Procesul de reintroducere și resălbăticire a zimbrului este posibil cu sprijinul financiar al Programului Life al UE, precum și al Loteriei olandeze.

Înființată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizații internaționale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de țări.

Rewilding Europe, organizație fondată în anul 2011, propune o viziune nouaă de conservare a naturii la nivel european, cu mai mult spațiu pentru natură, viață sălbatică și procese naturale.

About cristian.frant

Check Also

Cărășeni sancționați pentru nerespectarea măsurilor de sănătate publică

137 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în 24 de ore de polițiștii din cadrul …

Lasă un răspuns