Comitetul Executiv al filialei judeţene a PSD Caraş-Severin a decis prin vot candidaţii şi ordinea pe liste, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
”Îndrăznim să credem că vom obţine cele mai bune rezultate în Caraş-Severin şi împreună cu toţi cei care ne susţin vom porni la muncă, la un nou drum. Oamenii merită o şansă, România merită o şansă. Programul de guvernare al Partidului Social Democrat cuprinde calcule atente, care se vor regăsi în viaţa oamenilor, obiective clare şi pragmatice, toate orientate către o viaţă mai bună a românilor”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, deputatul Ion Mocioalcă, preşedinte al PSD Caraş-Severin.
Candidaţii pentru Camera Deputaţilor, din partea PSD Caraş-Severin, vor fi: Ion Mocioalcă, lider al social-democraţilor cărăşeni, care va încerca să obţină cel de-al cincilea mandat de deputat, Luminita Jivan, Ion Spânu, Valentin Boşneac, Valentin Blănariu şi Petru Borduz. Pentru Senat, lista PSD Caraş-Severin îi cuprinde pe Ionuţ Narcis Chisăliţă şi Ioan Benga.
Şi PNL Caraş-Severin a finalizat listele cu candidaţii pentru alegerile parlamentare şi şi-a propus obţinerea a trei mandate de deputat şi unul de senator.
”Au fost propuşi şi au fost votaţi pentru Camera Deputaţilor, în ordinea de pe buletinul de vot, Valeria Schelean, Adrian Dacica, Cristian Gâfu, Ioan Cojocariu, Jaro Marşalic, Elena Meteleaucă şi Doru Coşei. De asemenea, la Senat, lista va fi deschisă de Marcel Vela, care va fi urmat de Marius Isac, de Codruţa Hamat şi Valentin Izvernari”, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de Departamentul Comunicare al PNL Caraş-Severin.