Crosul OlimpicCâteva sute de persoane au participat vineri, la Reşiţa, la Crosul Olimpic, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, eveniment la care au luat startul şi noul primar al municipiului, Ioan Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Traian Dumitrescu şi inspectorul şcolar general, prof. Adrian Doxan, în calitate de alergători, precum şi cei trei sportivi cărăşeni calificaţi la Jocurile Olimpice.

‘Alergăm, în primul rând pentru noi, alergăm să arătăm că se poate şi altfel decât să stăm doar în faţa computerelor. Mişcarea face bine tuturor şi asta încercăm să transmitem. Eu fac, de obicei, mişcare şi încerc să îi conving şi pe ceilalţi reşiţeni de faptul că sportul înseamnă sănătate’, a declarat primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Traian Dumitrescu, medic chirurg de meserie, susţine că sportul este, de fapt, existenţa vieţii.

‘Acum debutăm la Reşiţa, printr-un cros, alături de tineret, pe care trebuie să îl sprijinim şi, mai ales, să îl iniţiem în ceea ce înseamnă mişcarea şi importanţa ei. Chiar şi persoanele mai în vârstă trebuie să participe la astfel de evenimente care ar trebui să aibă loc mult mai des, întrucât sunt în beneficiul sănătăţii. În plus, este bine să ne cunoaştem între noi, în asemenea momente de relaxare. Consider că exemplul pe care îl dau, chiar din fruntea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, este de bun augur şi ar trebui urmat şi de alţii. Este o formă modernă de a ne exprima dorinţa de libertate, dorinţa de dezvoltare a relaţiilor interumane’, a precizat Romeo Traian Dumitrescu.

La cros au participat elevi din clasele primare, până la clasele a VII-a, şi la categoria OPEN, de la clasa a VIII-a. Competitorii au primit la start tricouri, iar la sosire fiecare concurent a primit câte o medalie. La finalul curselor, În Parcul Tricolorului a avut loc festivitatea de premiere, toţi participanţii fiind răsplătiţi cu diplome, iar cei mai buni alergători, cu cupe.

La cros au fost prezenţi şi trei sportivi care vor reprezenta judeţul Caraş-Severin şi România la Jocurile Olimpice. Este vorba de Marius Cocioran, Ana Rodean şi Narcis Mihăilă.

Tot vineri, dar de la ora 14:00, la Sala Polivalentă din Reşiţa, timp de două ore, se desfăşoară etapa judeţeană a Pentatlonului olimpic pentru mileniul III, cu participarea a câte doi elevi la probele speciale ale acestei competiţii. Participanţii vor susţine o probă sportivă, o probă artistică şi o probă de cunoştinţe teoretice despre olimpism. Echipajul câştigător al şcolii sau al cercului olimpic va participa la finala pe ţară, la Izvorani (Snagov), în luna august.

Evenimentele s-au desfăşurat în cadrul Lunii Olimpice şi au fost organizate de Academia Olimpică Romană – Filiala Caraş-Severin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Primăria Municipiului Reşiţa, având ca parteneri Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Staţia Judeţeană de Ambulanţă Caraş-Severin, Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa şi Liga Studenţilor şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin. AGERPRES/(AS – autor: Paula Neamţu, editor: Diana Dumitru)  www.agerpres.ro

Leave a reply