UPDATE
‘Persoana în cauză a fost adusă la spital, cu arsuri pe mâini şi pe faţă. În funcţie de diagnosticul medicului ORL, victima ar putea fi transferată la Timişoara, pentru că noi nu avem secţie de arşi’, a declarat Violeta Florea, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
Bărbatul a fost preluat conştient şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, pentru o evaluare de specialitate.
Explozia a fost anunţată prin numărul 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipe ale furnizorului de gaz, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic.
Pompierii doar au asigurat zona, în acest caz. Din primele constatări se pare că este vorba de o acumulare de gaze. Efectele exploziei au fost resimţite numai la nivelul locuinţei respective.
Astăzi, în jurul orelor 12, a avut loc o explozie la garsoniera din Reşiţa unde revenise din Canada, pentru scurtă vreme, fosta glorie a fotbalului Nicolae Georgevici. Cel mai probabil incidentul a fost cauzat de scăpări de gaz la maşina de gătit.
Acesta s-a ales cu arsuri serioase pe mâini şi faţă şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Medicii de aici au decis să-l transfere la Spitalul Clinic Regional de Urgenţă din Timişoara.