Home / Banat / Bărbat dispărut în zona „Lacul Dracului” UPDATE

Bărbat dispărut în zona „Lacul Dracului” UPDATE

turturima

UPDATE

  Căutările bărbatului dispărut în zona „Lacul Dracului” au fost sistate în această după-amiază, în jurul orei 16:00, din cauza vremii nefavorabile. În zonă terenul este extrem de accidentat, așa că misiunea de căutare, la care au luat parte mai bine de 50 de persoane, nu a fost deloc ușoară. 

    Operațiunile de căutare vor fi reluate în dimineața zilei de marți, 05 ianuarie, iar personalul va fi suplimentat deoarece cu cât se prelungește timpul, scad semnificativ și șansele ca tânărul bărbat în vârstă de numai 38 de ani să fie găsit în viață.

Un bărbat de 38 de ani din Sasca Română parcă a intrat de câteva zile în pământ. 

   Sîrbu Ion Costel Acesta locuia împreuna cu fratele și mama lor, cei doi frați fiind necăsătoriți și bolnavi. Bărbatul dispărut, avea momente de luciditate și atunci lucra cu ziua la diverși cetățeni din sat și din comunele învecinate. Omul a dispărut de la sălaș încă din a doua zi a anului, dar se presupune că acesta era la sălaș cu câteva zile înainte de cumpăna dintre ani, iar din data de 02 ianuarie, de când a fost anunțata dispariția lui prin apelul unic de urgenta 112, peste 50 de persoane,  jandarmi, pompieri, polițiști, rangeri și localnici îl caută fără încetare.
    Alarma a fost dată aseară, 03 ianuarie a.c, iar operațiunile oficiale de căutare au fost declanșate în această dimineață începând cu orele 07:20, dar neoficial au fost declanșate căutari de către localnici și de către domnul primar al comunei Sasca Montană înca din data de 02 ianuarie a.c, sperându-se că acesta va fi găsit teafăr și nevătămat.
    Sălașul, de unde a dispărut bărbatul, este situat în locul numit Poiana Lunilor – Cheile Nerei, iar distanța din comuna Lăpuşnicu Mare până la sălaşul respectiv este de aproximativ 30 km. 
     Nu se cunosc detalii privind îmbrăcămintea purtată de persoana dispărută. 
     La operațiunea de căutare participă 52 de persoane, dintre care 19 poliţişti, 7 jandarmi, 4 lucrători ISU și zeci de voluntari din zonă. Alte 17 persoane efectuează căutări din zona Bozovici-Lăpuşnicu Mare către Cheile Nerei, iar 35 de persoane din Sasca Montană către locul dispariției persoanei.
    Pana în jurul orei 13:30 bărbatul nu a fost găsit, informatia fiind primită de la Primăria Sasca Montană, vom reveni cu amănunte.
Melinda Preda

About cristian.frant

Check Also

Vine iarna! Cod galben de ninsori în 11 judeţe, de vineri până sâmbătă la prânz

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile şi au emis o avertizare cod galben de …

Lasă un răspuns