Ziua Nationala Resita 2015 (48)Reşiţenii au sărbătorit pentru întâia oară Ziua Naţională fără ca la manifestare să participe Sorin Frunzăverde, fostul ministru al Apărării şi Mihai Stepanescu, fostul primar al municipiului.

Sorin Frunzăverde este sub control judiciar şi trimis în judecată pentru fapte asimilate celor de corupţie de către DNA, după ce la alegerile prezidenţiale din 2014 s-ar fi implicat şi ar fi primit foloase necuvenite (voturi) contra finanţare de la bugetul Consiliului Judeţean. Mihai Stepanescu este arestat preventiv după ce tot DNA i-ar fi deschis un dosar pentru luare de mită,

Lipsa celor doi, dar şi a vicepreşedintelui Ionesie Ghiorghioni, cel care nu se dezlipea de spatele lui Sorin Frunzăverde şi care este şi el condamnat în primă instanţă, tot pentru corupţie, pare să nu îi fi deranjat pe reşiţeni, care au ieşit pe ploaie să vadă parada militară de Ziua Naţională.

Copii, părinţi, bunici, reprezentanţi ai autorităţilor publice, militari, poliţişti, pompieri şi jandarmi, cu toţii au simţit mândria de a fi român cu prilejul manifestărilor organizate la Reşiţa de 1 Decembrie. Intonarea Imnului României a fost un moment special, care a emoţionat audienţa.

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Nicolae Miu Ciobanu, a trecut în revistă Detaşamentul de Onoare, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa, după care a avut loc tradiţionala slujbă religioasă. Manifestările au continuat cu scurte luări de cuvânt, din partea prefectului şi viceprimarului Ioan Crina, care a preluat şi atribuţiile primarului, precum şi cu o paradă a structurilor M.A.I., cele mai apreciate de cei mici fiind parada maşinilor de intervenţie şi, desigur, a ‘mascaţilor’.

Un spectacol folcloric, oferit de Primăria Reşiţa a întregit, pentru cei prezenţi, atmosfera. La eveniment au fost prezenţi prefectul Miu Ciobanu, subprefectul Sebastian Purec, secretarul de stat Silviu Hurduzeu, deputatul Ioan Benga, viceprimarii Reşiţei, Ioan Crina şi Lucian Voina, consilieri locali, şefii instituţiilor deconcentrate din Caraş-Severin şi protopopul Petru Berbentea, care a avut alături un modest sobor de preoţi. Au lipsit autorităţile şi consilierii judeţeni, Consiliul Judeţean Caraş-Severin fiind reprezentat la această manifestare de directorul Tică Bâtea.

Leave a reply