padurea-crihalaBărbatul care s-a rătăcit pe Muntele Semenic a fost găsit, luni, în jurul prânzului, la o distanță de circa 25 – 30 km de locul în care a fost văzut ultima dată, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Serviciului Salvamont din Consiliul Județean Caraș-Severin, Valentin Balaban.

‘Bărbatul a fost găsit în jurul orei 12:30, la circa 25 — 30 km de locul în care a fost văzut sâmbătă. Din cauza condițiilor meteo, pentru că atunci era ceață, probabil că a rătăcit drumul și a plecat în partea opusă. Din câte am fost informat, bărbatul este teafăr’, a afirmat Valentin Balaban.

Un număr de 150 de persoane s-au mobilizat luni dimineața și au reluat căutările bărbatului din Teregova, care a plecat la cules de ciuperci, sâmbătă, dar nu a mai ajuns acasă. Acesta, în vârstă de 59 de ani, este angajat al Primăriei Teregova.

UPDATE ORA 11,36 Caraș-Severin: Aproximativ 150 de persoane continuă căutările bărbatului pierdut în Munții Semenic

Un număr de 150 de persoane s-au mobilizat luni dimineața și au reluat căutările bărbatului din Teregova, care a plecat la cules de ciuperci sâmbătă dar nu a mai ajuns acasă.

‘Familia a anunțat că bărbatul nu a mai ajuns acasă, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Deocamdată, acesta nu a fost găsit, fapt pentru care luni dimineața s-au mobilizat toate forțele, respectiv, jandarmi, reprezentanți ai ISU, polițiști și salvamontiști, dar și localnici și reprezentanți ai Direcției Silvice Caraș-Severin, în total, circa 150 de persoane. În ajutor a fost trimisă și o dronă, de la Caransebeș’, a declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.

La rândul său, șeful Serviciului Salvamont al CJ Caraș-Severin, Valentin Balaban, a declarat, pentru AGERPRES, că din fiecare grup de căutare face parte și câte un salvamontist. De asemenea, pentru a ajuta la căutări au fost trimiși și doi câini salvamontiști din Caransebeș, unul dintre aceștia fiind primul câine născut, antrenat și brevetat în România pentru operațiuni de căutare și salvare în caz de avalanșe.

Bărbatul care s-a pierdut în Munții Semenic are 59 de ani și este angajat al Primăriei comunei Teregova.

Leave a reply