Sectorul Svinița al DN 57 e blocat pe un sens din cauza precipitațiilor abundente
Circulația rutieră este blocată duminică pe un sens în perimetrul kilometrului 57+050 al drumului național DN 57 care face legătura între localitățile situate în Clisura Dunării.
Directorul Secției Drumuri Naționale Orșova, Ion Cunicel, a declarat pentru AGERPRES că în sectorul Svinița al acestei artere de circulație, care face legătura între Orșova (județul Mehedinți) și Moldova Veche (județul Caraș-Severin), din cauza precipitațiilor abundente pe carosabil au căzut de pe versanți blocuri de stâncă.
„În zona afectată se află un echipaj de polițiști rutieriști și mai mulți lucrători care acționează pentru degajarea embulmentului de pe carosabil”, a precizat Cunicel.
Potrivit sursei citate, tronsonul de drum blocat este semnalizat corespunzător și traficul rutier va reveni la normal după îndepărtarea stâncilor. AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării de COD PORTOCALIU de ninsoare și viscol pentru județele Suceava și Neamț, valabilă de astăzi de la ora 13.00 și până luni, 12 octombrie a. c. ora 10.00 și al actualizării atenționării de Cod Galben de vânt puternic și ploi însemnate cantitativ pentru alte 36 de județe și municipiul București, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea a dispus prefecților și șefilor structurilor de situații de urgență să ia primele măsuri pentru prevenirea și gestionarea producerii unor situații de urgență.
La nivelul județelor Suceava și Neamț, unde se așteaptă depunerea unui strat de zăpadă de 10-15 cm, polițiștii rutieri au instituit filtre pentru a-i informa pe conducătorii auto în legătură cu riscurile la care se expun în situația în care pornesc la drum cu autoturisme nepregătite pentru condiții de iarnă.
Ministerul Afacerilor Interne reamintește conducătorilor auto că au obligația de a-și dota autovehiculele cu anvelope de iarnă, în cazul în care intenționează să circule în zonele montane înalte sau pe drumurile unde este se formează polei sau se depune strat de zăpadă.
În ceea ce privește circulația pe drumurile publice, la această oră nu se înregistrează probleme deosebite pe autostrăzi și drumurile naționale. De asemenea, nu au fost semnalate drumuri închise sau cu circulație îngreunată ca urmare a ploilor sau a căderilor de zăpadă.
Totodată, până luni, 12 octombrie ora 24.00, 19 județe din estul, centrul și sud-estul țării, se află sub atenționare COD GALBEN DE INUNDA?II. În aceste zone sunt posibile scurgeri importante pe versanți, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne a cerut autorităților din județele Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Vrancea, Vaslui, Galați, Bacău, Tulcea și Constanța să monitorizeze permanent cursurile de apă aflate sub atenționare și să informeze din timp populația din vecinătatea cursurilor de apă în legătură cu riscul producerii unor viituri.
Inspectoratele pentru situații de urgență sunt pregătite să activeze grupele operative pentru intervenție încă de la apariția primelor efecte ale fenomenelor meteo periculoase.
Coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență la nivelul județelor se realizează de către inspectorii șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.