Caraş-Severin
VIDEO Din nou proiectil neexplodat în curtea Colegiului Economic
Pericol de explozie în această seară la Colegiul Economic al Banatului Montan după ce muncitorii care lucrează la edificarea sălii de sport au descoperit un proiectil neexplodat. Imediat au sunat la 112 iar poliția a și ajuns la fața locului pentru a izola perimetru și a evita producerea unor alte incidente. La această oră sunt așteptați să ajungă pirotehniștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Semenic” al județului Caraș-Severin care vor ridica proiectilul în condiții de siguranță urmând ca, ulterior, să procedeze și la asanarea lui, cel mai probabil în poligonul ”Arsenal” din Reșița.