lucrari drumuri apa ispa pos mediuPrimăria Municipiului Reşiţa transmite un ultim avertisment constructorilor – S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. şi S.C. ELECTROSISTEM S.R.L- privind refacerea zonelor, afectate de lucrările efectuate în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin – Reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune, reţelelor de distribuţie şi reţelelor de canalizare din Reşiţa”.

Ca o consecinţă a nefinalizării acestor lucrări, administraţia locală nu a mai eliberat alte permise de spargere pentru alte zone, în conformitate cu prevederile HCL 443/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere nefinalizarea în termen a lucrărilor dar şi apropierea sezonului rece, impropriu efectuării refacerilor cu mixturi asfaltice, ţinând cont de avertismentele transmise, Primăria a solicitat urgentarea lucrărilor. În caz contrar, se vor aplica sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare.

Leave a reply