Micii Campioni la aniversare

Sportivii de la AS Școala de Fotbal Micii Campioni Reșița, ce aparține lui Lucian Dobre și Dorinel Munteanu, a sărbătorit sâmbătă, 1 noiembrie 2014, un an de la înființare. Cu acest prilej, cei mai mici fotbaliști din oraș vă invită să fiți alături de ei, la ora 9.00, la baza sportivă „Munti”, amplasată în Parcul Siderugitului din Reșița. Imediat după momentul festiv, în cadrul căruia au luat cuvântul oficialități locale și județene, dar și protopotul de Reșița, Petru Berbentia, se va da startul unei noi etape din cadrul Campionatului Național de Juniori F. Vor participa 5 echipe, iar în urma meciurilor, cei mici vor marca momentul aniversar printr-o petrecere restrânsă.

Un sprijin extrem de important în organizarea acțiunii l-a oferit Comitetul de Părinți care este în permenență alături de sportivi. Odată cu împlinirea unui an de la înființarea Clubului, aceștia vor să scoată în relief și faptul că mișcarea este benefică pentru sănătate, că petrecerea timpului liber prin sport este constructivă și le dezvoltă celor mici spiritul competițional, dar nu numai.

De asemenea, evenimentele tragice care au avut loc în Reșița din cauza consumului de droguri, i-au determinat pe părinți să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește consumul ilicit de substanțe toxice atât în școli, cât și în afara instituțiilor de învățământ.

Lasă un răspuns