Coda Serv compania omului de afaceri Costel Ciobanu (Barbălată) controlată de DIICOT și Direcția Antifraudă UPDATE

perchezitii antifrauda SC CODA SERV SRLUPDATE

Potrivit procurorului Mircea Andreș perchezițiile s-au finalizat joi și au fost ridicate mai multe documente ce vizau o posibilă evaziune fiscală.

Procurorii DIICOT spun că au în vedere un grup infracțional organizat care are fi comis evaziune fiscală. De două zile inspectorii de la Antifraudă au parcat și verifică acte și documente la Coda Serv. Potrivit avocatului Gheorghe Ciulei ar fi vorba de mai multe sesizări de la diverse persoane, Direcția Antifraudă dorind să verifice cele sesizate: ”au toate actele în regulă, eu sunt avocatul lor de mulți ani și nu sunt probleme” a ținut să sublinieze avocatul Gheorghe Ciulei.

Costel Ciobanu este un cunoscut om de afaceri din Reșița, proprietar al mai multor terenuri și imobile din oraș și județ, care a fost de mai multe ori învinuit de presă că ar avea legături cu Sorin Frunzăverde sau cu fostul edil, Liviu Spătaru, dar nu a fost condamnat, până acum, de nici o instanță pentru faptele sesizate de presă. De asemenea, el este proprietarul funicularului din Centrul Reșiței, pe care tot presa insinua că ar fi dorit să-l vândă la supra preț chiar Primăriei.

VOM REVENI

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )