Numărul accidentelor rutiere a crescut îngrijorător.Poliţiştii continuă acţiunile de prevenire a acestora
În perioada 30 mai – 01 iunie polițiștii rutieri şi de ordine publică, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, au desfășurat o nouă serie de acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză sau a consumului de alcool.
În urma activităților au fost constatate șapte infracțiuni la regimul circulației rutiere, constând în conducere fără permis, conducerea unor autovehicule neînmatriculate şi de refuz al conducătorului auto de a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Totodată au fost aplicate şi 450 de sancțiuni contravenționale privind circulația pe drumurile publice, dintre care 320 pentru depășirea limitei legale de viteză, una pentru consum de alcool şi 129 pentru alte abateri de la normele rutiere.
Valoarea totală a contravențiilor aplicate s-a ridicat la aproximativ 75000 lei. De asemenea, pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate au fost retrase două certificate de înmatriculare şi reținute 9 permise de conducere, unul pentru depășire neregulamentară, 6 pentru consum de alcool şi două pentru alte abateri.