Primăria Municipiului Reşiţa a deschis, de astăzi, două puncte de colectare a ajutoarelor pentru sinistrații din Republica Serbia. Unul este la sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, situat în Piaţa Republicii nr. 17 (cartier Muncitoresc, clădirea galbenă vis-a-vis de Direcţia Agricolă) și  altul la Bazinul Olimpic de Înot, situat pe Str. Făgăraşului nr. 16 (cartier Lunca Bârzavei). Toți cei care doresc să ofere ajutor pot dona următoarele:

– apă potabilă

– alimente în conservă

– produse de igienă personală

– produse de dezinsecţie/dezinfecţie a clădirilor şi a terenurilor afectate de inundații.

Programul de funcționare a celor două puncte de colectare este de luni până vineri, între orele 08:00-22:00 şi sâmbătă, între orele 09:00-14:00. De asemenea, pot fi făcute şi donaţii în lei pentru comunitățile sârbe, afectate de inundaţii, în contul:

– RO72TREZ1815006XXX000150 deschis la Trezoreria Reşiţa, beneficiar Municipiul Reşiţa, CUI 3228764.

Acțiunea umanitară este rezultat al vizitei efectuate de reprezentații Primăriei Municipiului Reşiţa în orașele afectate de inundații. Echipa, din cadrul  primăriei, cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a relaţiilor internaţionale s-a deplasat joi, 22 mai în oraşele partenere (Vrsac, Veliko Gradişte, Coştei, Pancevo), pentru evaluarea situaţiei şi intervenţia de urgenţă, în măsura posibilităților. În urma discuţiilor cu autorităţile locale sârbe, s-a constatat că cele mai afectate sunt localităţile învecinate oraşului Vrsac, oraş cu care Municipiul Reşiţa a semnat un protocol de înfrăţire.

 

 

 

 

What is your reaction?

Leave a reply