Jucătoarea română de tenis, Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 3.671.405 euro, după ce a trecut în două seturi identice de Ana Ivanovic din Serbia, cu 6-2, 6-2.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de trei ori: Ivanovic a profitat de abandonul Simonei, anul trecut, în primul tur la Doha, după 6-3 pentru sârboaică în primul set, dar Halep și-a luat revanșa la Turneul Campioanelor de la Sofia, când s-a impus în semifinală, cu 2-6, 6-1, 6-3. Luna trecută, la București, Ana Ivanovic a învins-o pe Simona Halep, cu 6-3, 7-6 (2), în play-off-ul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup.
Simona Halep, cea mai bună jucătoare română a momentului, și-a asigurat un cec de 172.425 euro și 390 puncte WTA.