Home / BĂILE HERCULANE / Poştaşii se pregătesc de proteste

Poştaşii se pregătesc de proteste

greva (2)Comisia de Dialog Social Caraș-Severin a discutat în cadrul ședinței de astăzi despre  problemele cu care se confruntムpostașii din județ și  despre calendarul protestelor ce urmează a fi organizate,problemă introdusă suplimentar pe ordinea de zi la propunerea președintelui filialei BNS, Nicolae Drăƒgan.

‘În urma disponibilizărilor din octombrie 2013 am pierdut, la nivel naţional, circa 4.000 de persoane. Nu au fost făcute angajări, aşa cum ni s-a promis, şi s-a ajuns ca, în Caraş-Severin, să mai avem puţin peste 400 de oameni, în condiţiile în care şi dintre aceştia mai pleacă’, a afirmat Ion  Răitaru, liderul filialei judeţene a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.

Postașii nu sunt mulțumiți deoarece angajații sunt nevoiți să muncească și câte zece ore pe zi ,din cauza lipsei de personal,având salarii cuprinse între 400 și 800 de lei ,fiind nevoiți să alerge  în câte  patru sate, acoperind  trei posturi .

‘Cauzele sunt multiple pentru situaţia actuală a companiei. Multe dintre ele sunt cauzate şi de faptul că, în timp, Poşta Română a pierdut constant din veniturile pe care le avea, dar şi a managementului defectuos din anii trecuţi. Noi vom face o informare către Ministerul Muncii, la cel al Comunicaţiilor, la Compania Naţională Poşta Română, prin care le vom aduce la cunoştinţă problemele lucrătorilor din Oficiul Judeţean de Poştă Caraş-Severin, care cred că sunt valabile şi la nivel naţional. Ca fost lucrător al Poştei Române, sper ca problemele lor să fie rezolvate’, a declarat prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Delegaţii din teritoriu se vor deplasa la Bucureşti, pentru o şedinţă la nivel naţional, în timp ce în judeţe vor continua acţiunile de protest cu pichetări. Un miting de amploare este programat pe data de 17 mai, în Capitală, iar în 19 mai se va intra chiar şi în greva foamei. AGERPRES

About admin

Check Also

FAUR – Festivalul de Artă Urbană Reșița 25 – 26 septembrie 2021

Aflat la prima ediție, FAUR – Festivalul de Artă Urbană Reșița– implementează ideea regenerării urbane …

Lasă un răspuns