O nouă ședință a Colegiului Prefectural Caraș-Severin este programată pentru astăzi,  28 aprilie. În cadrul ședinței, ce va avea loc de la ora 11, la sediul Palatului Administrativ, din municipiul Reșița, etajul I, vor fi prezentate subiecte ce vizează: raportul privind activitatea desfăşurată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Compartimentul pentru Inspecţie Teritorială Caransebeş, trimestrul I 2014 și activitatea de control şi inspecţie desfăşurată în anul 2013, realizarea cerinţelor în domeniul calităţii construcţiilor, respectarea prevederilor legale privind autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii.

Un alt subiect de pe ordinea de zi îl constituie Informarea privind stingerea, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, a obligațiilor restante înregistrate de unitățile administrativ – teritoriale şi instituțiile publice finanțate din bugetele locale față de furnizorii de bunuri și servicii sau față de bugetul de stat consolidat.

Leave a reply