Noi proiecte dedicate şomerilor
La Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin din Reşiţa a avut loc, astăzi, o conferinţă de presă ce a avut ca temă lansarea a două noi proiecte – ‘Oportunităţi de integrare rapidă pe piaţa muncii a şomerilor din Regiunile Vest şi Centru’ şi ‘Noi locuri de muncă în mediul rural’. Proiecte sunt cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-1013 ‘Investeşte în oameni’.
Programul ‘Oportunităţi de integrare rapidă pe piaţa muncii a şomerilor din Regiunile Vest şi Centru’ are ca obiectiv general creşterea ratei de ocupare şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor, în special a celor de lungă durată.’Ne adresăm unui număr de 546 de şomeri din mediul urban şi rural, iar 498 vor beneficia, diferenţiat, de programe integrate pentru îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a unui loc de muncă’, a afirmat Cristina Stoichescu, managerul proiectului.
Proiectul ‘Noi locuri de muncă în mediul rural’ se adresează şomerilor din mediul rural, precum şi persoanelor care se ocupă cu agricultura de subzistenţă din cele două regiuni. Vor fi organizate cursuri de formare profesională pentru 420 de persoane.Cursanţii vor primi, la final, certificate de calificare recunoscute la nivel naţional. AGERPRES