Lumina Sfanta in casele noastre!

DSCF1081Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat!  au strigat în cor miile de voci creștine, ce au primit în suflete și în case Lumina Sfânta a Învierii Domnului Iisus Hristos.

Si în acest an credincioșii din România au participat în număr foarte mare la slujbele de Înviere, oficiate în toate colțurile țării. Lumina Sfânta de la Ierusalim a ajuns în Vestul tarii, transportata cu un avion special pe aeroportul din Timișoara. În județul Caras-Severin, Lumina a fost adusa prin bunăvoința clericilor din Mitropolia Banatului și a  reprezentanților Primăriei Reșita.

Chiar dacă vremea din noaptea trecuta a fost neprietenoasă, cu ploi și vânt, reșițenii nu au ocolit bisericile, fiind prezenți la slujbe de la cei mai mici, pana la cei mai vârstnici. In Cartierul reșițean Cuptoare, unde a fost prezenta si o parte a echipei Știri din Banat, enoriașii au asistat la slujba de Înviere. Cu luminile stinse in biserica ce poartă hramul Sfântului Dumitru si ascultand doar vocea preotului, credincioșii au exclamat după miezul nopții: Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat.DSCF1082

Lumina Învierii a fost dată de preot fiecărui enoriaș în parte, primind la finalul slujbei Sfintele Paști. Oamenii s-au bucurat aseară și de tradițiile, care încă se mai păstrează în Parohia Cuptoare-Secu. La casele fiecărui locuitor au fost aprinse lumini si cei care au avut curaj au aprins chiar și focuri în fata caselor. Pe două din cele mai înalte dealuri care străjuiesc localitatea au fost aprinse focuri ce putea fi văzute de la mare distanță.DSCF1072

O alta tradiție din aceasta zona a orașului este și ciocnirea ouălor roșii, în dimineața Pastelui, pe bucata de glie adusă din grădină și spălarea pe fata cu apa, în care a stat un bănuț de argint și un ou rosu.

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios