Arhivă

Peste 300 kilograme de peşte confiscat de poliţiştii de frontieră

peste contrabanda frontiera crapPoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moldova Veche  au descoperit  peste 300 kg de peşte deţinut şi transportat ilegal de către un cetăţean   român, în zona  de frontieră.

În această dimineaţă, în jurul orei 04:00, pe DN 57, pe direcţia kilometrului fluvial 1039,  poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moldova Veche au oprit la control un autoturism marca „Cielo Daewoo”, de culoare albastră. La volanul autoturismului se afla Georgică H., în vârstă de 43 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Caraş-Severin.

La controlul efectuat asupra autoturismului s-a descoperit cantitatea de 313  kg. peşte  specia caras pentru care susnumitul nu au putut prezenta documente legale de provenienţă.

Cetăţeanului român i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de: “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui”.

Cantitatea de 313 kg. peşte, în valoare de 1565 lei a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predată unei societăţi de profil.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts