footbal2Echipa FC Caransebeş va avea toate condiţiile pentru a reuşi promovarea în eşalonul doi al fotbalului românesc, a declarat primarul municipiului, Marcel Vela, care îi asigură pe microbişti că echipa va avea tot sprijinul administraţiei publice locale.

Campania de promovare se bucură şi de suportul financiar al fostului internaţional Dan Alexa, în prezent jucător în Cipru, la Anorthosis Famagusta, iar cei implicaţi speră ca acest efort comun să se concretizeze printr-o mult dorită promovare.

În ultimii ani, fotbalul caransebeşean a avut o evoluţie sinuoasă, cu multe suişuri şi coborâşuri, însă echipa de suflet a fost mereu iubită de fani. De-a lungul ultimelor sezoane, administraţia publică locală a căutat soluţii pentru a asigura formaţiei caransebeşene condiţii cât mai bune, astfel încât fotbaliştii să se poată exprima în teren la adevărata lor valoare, spune primarul Marcel Vela.

”Din acest an, Primăria Caransebeş împreună cu Dan Alexa am pornit la un nou drum, în care suntem susţinuţi de profesorul Alin Artimon, ca antrenor al FC Caransebeş, drum pe care cred că l-am parcurs foarte bine, având în vedere victoriile şi poziţia fruntaşă din clasament”, a afirmat Marcel Vela.

Încurajaţi de rezultatele obţinute de echipă în prima parte a actualului sezon al Ligii a III-a, cei doi parteneri care susţin gruparea sportivă caransebeşeană au decis să suplimenteze sprijinul financiar, cu intenţia declarată de a ataca promovarea în eşalonul doi.

”Am discutat cu Dan Alexa, care a suplimentat participarea sa financiară, astfel încât şi noi suntem dispuşi să facem unele transferuri importante la echipă, în pauza dintre tur şi retur, şi să abordăm cu multă seriozitate promovarea în în Liga a II-a, la finalul acestui campionat”, a spus primarul Caransebeşului.

FC Caransebeş este liderul seriei a 4-a a Ligii a III-a, după 11 etape, cu 24 de puncte, la egalitate cu FC Hunedoara.

Comments

Leave a reply