

FOTO EXPRESSDEBANAT.RO
În Caraş-Severin, din cele 470 de unităţi de învăţământ, 71 – reprezentând 15% din total, nu au şi nu vor obţine anul acesta autorizaţii de funcţionare.
Acestea nu au apă curentă şi grupuri sanitare adecvate, însă conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) speră ca autorităţile locale să găsească mijloacele necesare pentru rezolvarea problemei, până la începutul anului şcolar viitor.
În ceea ce priveşte asigurarea transportului elevilor, ar mai fi nevoie de 12 microbuze la nivelul judeţului pentru ca acesta să fie asigurat în proporţie de 100%, a declarat pentru AGERPRES Ionel Moatăr, purtător de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.
Totodată, multe instituţii de învăţământ din mediul rural nu au paznici, ceea ce afectează siguranţa în şcoli. S-au întâlnit şi cazuri în care femeile de serviciu erau, în acelaşi timp, şi responsabile cu ordinea în şcoli.
În unităţile de învăţământ din Caraş-Severin, nu mai puţin de 37.925 de elevi au început, luni, şcoala.
În clasa pregătitoare sunt înscrişi 1.835 de elevi, număr aproximativ egal cu cel de anul trecut.
Cursurile anului de învăţământ 2013-2014 se vor încheia pe 20 iunie, semestrele şcolare vor fi împărţite în mod egal, vacanţa intersemestrială va fi între 1 şi 9 februarie, iar pentru prima dată, elevii vor avea liber şi în a treia zi de Paşte.