bijuteriiReprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumaorului au desfășurat în perioada lunii iunie, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la marcarea cu marca de garanţie proprie a bijuteriilor din metale preţioase, cu sau fără pietre preţioase. Printr-un comunicat de presă reprezentanții au confirmat faptul că au fost verificaţi un număr de 5 operatori economici din municipiu, întocmindu-se un număr de 4 PVC-uri şi un PVCC fiind controlată o cantitate totală de 3650 gr bijuterii din care s-a depistat o cantitate de 14,71 gr bijuterii cu o valoare de 1470 lei cu abateri de marcare, aplicându-se o sancţiune contravenţională în cuantum total de 3000 lei şi totodată s-a dispus confiscarea bijuteriilor cu abateri de marcare în cantitate de 14,71 grame cu o valoare de 1470 lei.

La un operator economic au fost depistate la comercializare bijuterii nemarcate, fără marca de garanţie proprie şi marca de titlu în conformitate cu prevederile art 19 din O.U.G. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 3000 lei şi totodată s-a dispus confiscarea unei cantităţi de 14,71 grame bijuterii.

sursa foto:youtube

Leave a reply