Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au reţinut în această dimineaţă şapte persoane de origine afro-asiatică, care au încercat să treacă ilegal în Spaţiul Schengen.
Astăzi, în jurul orei 07.10, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare a observat şapte persoane, care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră la aproximativ 200 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în vegetaţia din apropierea frontierei.
Cele şapte persoane descoperite aveau asupra lor documente eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări, fiind luaţi în evidenţă cu statut de azilanţi şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră în vederea clarificării situaţiei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele, şase bărbaţi şi o femeie, sunt cetăţeni din Bangladesh, Senegal, Congo şi Camerun cu vârste cuprinse între 21 şi 29 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.
Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până la Sânnicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Cei şapte au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.