Marţi după-amiază Poliţia oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că la sediul Primăriei a avut loc un incendiu şi o explozie.
O echipă s-a deplasat la faţa locului și a constatat că biroul viceprimarului prezintă urme de fum şi arsuri, iar în biroul secretariatului era căzută o parte din zidărie și era răvășit.
O femeie care s-a aflat în biroul secretariatului a declarat că a auzit o explozie şi fum ieșind din biroul viceprimarului. N-au existat însă răniți.
Întâmplarea pare stranie pentru că cercetările au arătat că nu a fost o explozie de la gaz și nici de la aparatul de aer condiționat. „La faţa locului a ajuns şi o echipă de la societatea de gaz care a verificat clădirea în interior şi exterior fără a fi constatate scurgeri. A fost verificată instalaţia de aer condiţionat care era în funcţiune fără a se depista vreo defecţiune şi fără a fi depistate la faţa locului indicii privind provocarea intenţionată. Nu au fost înregistrate victime omeneşti iar pagubele produse de explozie sunt estimate la 1000 lei“ explică ag.princ. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ CS.
Cercetările pentru stabilirea cauzei şi împrejurările producerii exploziei, continuă. Ideea este că s-a întocmit şi un dosar de cercetare penală pentru distrugere.
La ora respectivă primarul Luca Mălăiescu nu se afla în clădirea Primărie, și a explicat că deși „s-a intrat în panică, nu este nimic grav, nu a luat nimic foc, nu sunt probleme cu reţeaua de gaze, nu cred că ar trebui să ne facem griji prea mari, cu siguranţă este ceva rezolvabil”, a declarat edilul orașului.