Veste tristă de la pompieri

Veste tristă de la pompieri

Matei CoroianColonel (r) Matei Coroian a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 03 ianuarie 2013, la vârsta de 55 de ani.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin sunt alături de familia îndoliată şi împărtăşeşte cu aceasta durerea pierderii. Ofiţerul Matei Coroian a slujit arma pompieri între anii 1981-2007.

Colonel (r) Matei Coroians-a născut la 01 ianuarie 1958 în satul Igriţia, comuna Corneşti în judeţul Cluj. În copilărie, a urmat, în perioada 1965-1973, cursurile şcolii din comuna natală. Între anii 1973-1978 a fost elev la Liceul nr.2 din Cluj-Napoca, iar apoi a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne la arma pompieri, în perioada 1978-1981.

Începând cu 23.08.1981 a fost repartizat la Grupul de Pompieri Caraş-Severin, unde a îndeplinit funcţia de locţiitor comandant companie până în anul 1982.

În perioada 1982-2002 a fost ofiţer în cadrul inspecţiei de prevenire a incendiilor unde a avut mai multe funcţii, inclusiv cea de purtător de cuvânt.

Rezultatele obţinute în muncă au determinat promovarea sa în funcţia de şef serviciu prevenirea incendiilor începând cu 15.01.2002 până în anul 2007, când a trecut în rezervă.

A fost un ofiţer bine pregătit profesional şi militar, manifestând o permanentă preocupare pentru îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe, dar şi exigenţă sporită în aplicarea prevederilor legale în domeniul de competenţă.

Pe parcursul carierei militare a fost recompensat cu:

–             Ordinul “Meritul Militar” cls.III (1996);

–             Semnul Onorific “În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani (2001);

–             Semnul Onorific “În Serviciul Patriei” pentru 25 de ani de activitate şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională (2006).

Pe toată perioada carierei militare a dovedit interes şi preocupare în activitate, reuşind să găsească soluţii eficiente pentru rezolvarea oricăror situaţii complexe cu care s-a confruntat cu în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. S-a dovedit un ofiţer capabil , cu simţ organizatoric şi o mare putere de muncă, analiză şi sinteză, fiind cunoscut ca un om cinstit şi principial.

 

Înmormântarea ofiţerului va avea loc sâmbătă, 05.01.2013, cu începere de la ora 12.00,  în cimitirul nr. 8 din Reşiţa (str.Făgăraşului).

Dumnezeu să-l ierte!

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (5)
Disqus ( )