Pentru prima dată în ultimii 10 ani Moş Nicolae a scos Oţelu Roşu din întuneric. Zeci de ghirlande luminoase, un brad uriaş de 5 metrii, pinguini, oameni de zăpadă şi o sanie luminoasă cu reni împodobesc centrul civic al capitalei Văii Bistrei. Şi, dintr-un asemenea peisaj, nu putea lipsi nici Moş Nicolae care, ajutat de primarul Luca Mălăiescu, a împărţit daruri pentru toţi elevii de la grădiniţele şi şcolile din oraş

Locuitorii sunt extrem de încântaţi şi spun că este pentru prima oară când oraşul lor este luminat şi împodobit de sărbători. În centrul civic primăria a montant şi mai multe megafoane, de la care răsună colinde, astfel că platforma din faţa Casei de Cultură este mereu plină de oameni

Odată ajuns Moş Nicolae a fost luat cu asalt de către cei mici care i-au spus poezii şi s-au aşezat în braţele Moşului, în speranţa că vor pleca acasă cu atât de aşteptatul şi râvnitul cadou.

Leave a reply