Acestea sunt cuvintele de titlu ale unui pliant inițiat de Aquacaraș și cu care cred că ar trebui să fim cu toții de acord pentru a proteja mediul și a respecta ceea ce el ne oferă.

Este important să deprindem a economisii apa petrecând un timp rezonabil la duș, de preferat în locul băii. Să închidem robinetul cât timp ne periem dinții atunci când ne spălăm. Putem face astfel o economie de aproximativ 60 de litri de apă pe lună.

Alegeți o mașină de spălat rufe economică. În acest fel o familie poate face o economie de 300 de litri de apă pe lună.

Se mai poate economisi apa prin înlocuirea instalațiilor sanitare uzate cu unele noi, dar și prin închiderea corectă  a robinetelor după folosire.

Eficientă este și înlocuirea vaselor de toaletă obișnuite cu unele cu un consum reglabil sau diferențiat. Se poate reduce astfel cu până la 50% consumul de apă.

Economisim și atunci când reglând apa la duș, dăm drumul apei calde mai încet în loc să dăm drumul la mai multă apă rece,  apa caldă fiind mai scumpă.

Nu aruncăm gunoaie în vasul de toaletă pentru a nu fi nevoiți să tragem apa de mai multe ori decât este necesar.

Când spălăm vasele, închidem robinetul de apă cât timp folosim buretele și detergentul de vase. Lăsăm apa să curgă doar pentru clătire.

Apa se închide cât timp folosim săpunul, iar pentru bărbierit apa se poate folosi cu intermitențe, se poate face astfel o economie de 20 de litri de apă pe lună.

Toate aceste sfaturi ne pot micșora factura la utilități dar ne pot da și mulțumirea sufletească de a fii contribuit cu ceva la protejarea mediului.

 

Comments

Leave a reply