Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă un grup infracţional, constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 19 din Legea nr. 51/1991, art. 169 si art. 298 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că factori de decizie din cadrul SC IPROMIN SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusa, informaţii şi documente clasificate, referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona MOLDOVA NOUĂ, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul “SUVOROV”.

Am aflat despre acest incident după ieșirea din videoconferința cu Guvernul. Nu știu prea multe amănunte, doar ce se scrie în presă, nu am nici o informație oficială pe această cale” ne-a declarat prefectul Silviu Hurduzeu.

Procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează verificări privind autenticitatea documentaţiei, caracterul clasificat al informaţiilor şi documentelor, impactul negativ asupra securităţii naţionale precum şi efectele produse asupra economiei naţionale şi mediului concurenţial,  urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse masurile legale în cauză.
La data de 19 octombrie 2012, învinuitul O.M., 42 de ani, cetăţean rus, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date  clasificate  privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor MOLDOVA NOUĂ şi SUVOROV. Suportul  informativ a fost asigurat de către SRI. Cercetările continua in vederea documentarii întregii activităţi infracţionale.

Leave a reply