Curtea de Apel Timişoara a pronunţat astăzi sentinţa definitivă şi irevocabilă în dosarul tragediei de acum trei ani, de la Birda, în care tânărul care a gonit nebuneşte pe o ploaie torenţială a provocat un adevărat carnagiu.

Condamnat la cinci ani de închisoare de Judecătoria Deta, Claudiu Hauptmann şi avocaţii acestuia au sperat într-o sentinţă mai blândă a instanţei de recurs, scriu jurnaliștii de la expressdebanat.ro. Nu a fost deloc aşa pentru că magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara au considerat corectă pedeapsa de cinci ani de puşcărie. În plus, Claudiu Hauptmann a fost obligat să le plătească părţilor civile, şase la număr, câte 75.000 de euro. Tânărul se mai poate bucura doar de câteva ore de libertate, până când termenul limită al mandatului de executare a pedepsei expiră. Hauptmann poate ieşi de după gratii mai devreme de cinci ani. Dacă va avea un comportament exemplar în Penitenciarul Timişoara el va putea fi eliberat în ceva mai mult de trei ani.

Cum comentează Ion Roșian decizia instanței
Tatăl uneia dintre fetele care şi-au pierdut viaţa în accident, Delia Roșian, cel care l-a făcut „derbedeu” pe Hauptmann în repetate rânduri pentru că i-a omorât fata, se declară dezamăgit de decizia instanței. „Nu sunt mulțumit de sentință, cum adică omori șase oameni și faci cinci ani de pușcărie, dintre care efectiv stai doi după gratii?! Copiii noștri putrezesc în pământ și el stă doi ani la închisoare”, a declarat Ion Roșian, pentru „Express de Banat”.

Chiar astăzi, când s-a pronunțat instanța, tatăl fetei se afla la Caransebeș pentru că, susține acesta,  momentele prin care a trecut, l-au îmbolnăvit de inimă. Întrebat dacă are cunoștință de suma de 75.000 de euro pe care familia Hauptmann trebuie să o plătească, Ion Roșian a spus că banii nu rezolvă nimic. „Fata mea nu poate fi evaluată. Pentru mine viața nu mai are sens. Și acum, sunt la spital la Caransebeș, că m-am îmbolnăvit de inimă. Și soția mea a fost operată de inimă. Ne-am îmbolnăvit cu toții! Nu am nevoie de bani, am muncit toată viața ca să fac avere, am nevoie de fată. Am o avere muncită de un milion de euro. Ce să mai spun, mi-a distrus viața!”, spune dezamăgit tatăl majoretei, care și-a pierdut viața în accidentul ce a avut loc pe data de 7 iulie 2009.

Articol preluat de pe www.expressdebanat.ro

Leave a reply