EXCLUSIV Reșițeanca Dana Rață a bătut recordul național la tripleți
“Nicoleta Luciu de Banat” – aşa o numesc acum apropiaţii pe Daniela Raţă, o reşiţeancă devenită mămică de tripleţi la 44 de ani. Aflată la prima naştere, femeia a cheltuit mii de euro, de-a lungul a şapte ani, în încercarea de a deveni mămică, iar zilele trecute, visul i s-a împlinit: Daniela i-a adus pe lume pe Andrei, David şi Maria, după ce a recurs la fertilizare in vitro.
Venirea pe lume celor trei bebeluşi, a căror stare de sănătate este bună, a fost un miracol şi pentru părinţi, dar şi pentru medicii de la Timişoara care au asistat naşterea. Asta pentru că Daniela e singura femeie de peste 40 de ani din România care a născut tripleţi.
”Eu sunt, practic, tatăl legal al copiilor. Mămica este internată la Clinica Atena din Timișoara, chiar acum sunt în drum spre ei. Suntem fericiți, ce să spun?” spune Sorel Rață, tatăl tripleților.
În data de 06.09.2012 Athena Hospital a sărbătorit o nouă reuşită. Maria, Andrei şi David sunt tripleţii care ne-au întărit convingerea că suntem o echipă în tot ceea ce facem şi că facem totul pentru momentul în care vedem familii fericite. “Pacienta a născut la 35 de săptămâni şi 2 zile. Este bine. S-a mobilizat şi se alimentează”, a declarat Dr. Voicu Simedrea, medic primar, şef de Secţie Obstetrică-Ginecologie, supraspecializare gineco-oncologie.
Daniela Raţă, în vârsta de 44 de ani, păşea acum nouă luni în spitalul nostru cu speranţa de a deveni mamă. Cu ajutorul echipei de la Departamentul de Fertilizare in Vitro condusă de Prof. Dr. Konstantinos Giatras, speranta a devenit realitate. Daniela este acum mamă a trei copii! În prezent mama şi micuţii se află sub supraveghere medicală permanentă. “Cei trei nou-născuţi cu greutăţi cuprinse între 2100 – 2200 grame, doi de sex masculin şi unul de sex feminin, au fost extrasi prin operatie cezariană. Au prezentat stare generală bună la naştere şi adaptare în limite normale la viaţa extrauterină. Se află în Secţia de Neonatologie pentru îngrijiri şi supraveghere specifice prematurilor”, a declarat echipa de medici neonatologi ai Athena Hospital, Dr. Daniela Icma şi Dr. Dana Ştiube.
Athena Hospital a sărbătorit naşterea primilor tripleţi în luna ianuarie a acestui an, o lună care s-a dovedit a fi favorabilă naşterilor finalizate cu tripleţi. Atunci două perechi de tripleţi le-au adus zâmbetul pe buze părinţilor. Atât mamele, cât şi copiii au plecat acasă sănătoşi. Ianis-Andrei, Raisa-Sara-Maria şi Rebeca-Tania-Ioana, primii tripleţi, au acum nouă luni şi ne bucură ori de câte ori vedem fotografii sau primim veşti de la ei. „Este o reuşită medicală multidisciplinară venirea pe lume a 3 copii sănătoşi, o mamă sănătoasă. O reuşită care necesită performanţa de infrastructură, doctori de excelenţă în infertilitate, obstetrică, neonatologie, terapie intensivă adecvată pentru prematuri şi adulţi. Am reuşit să aducem pe lume prin fertilizare in vitro multe sarcini unice, gemelare şi trei perechi de tripleţi în ultimul an”, a declarat Prof. Dr. Konstantinos Giatras, medic cu renume mondial în domeniul fertilizării in vitro. Având în vedere că de multe ori prin fertilizare in vitro se pot obţine sarcini multiple, şi implicit naşteri premature, Athena Hospital s-a dovedit încă o dată pregătit să gestioneze aceste cazuri. În cadrul spitalului există un modern departament de terapie intensivă neonatală dotat complet cu aparatura necesară susţinerii nou-născuţilor prematuri , personal calificat în îngrijirea acestora şi un departament de terapie intensivă pentru adulţi.