
Jurnalistul Dragoș Boța agresat de ”gorilele” de la nunta fetei lui Frunzăverde VIDEO
Următoarele rânduri sunt preluate de pe www.pressalert.ro
”La cantina Politehnicii din Complexul Studenţesc, unde a fost masa. dansul şi felicitările, “gorilele” de la Mike Security Group din Reşiţa au instaurat propria lege şi au transformat, în mod ilegal, domeniul public în unul privat. În civil sau în echipament de intervenţie, unii dintre ei înarmaţi cu pistoale purtate la vedere, cefele late aduse la Timişoara au făcut cordoane la capetele trotuarului din faţa cantinei, împiedicând pe oricine să treacă dacă nu era invitat la nuntă. Principala ţintă au fost jurnaliştii, care au fost împiedicaţi prin toate mijloacele să stea pe trotuarul din faţa locaţiei. Când nu am respectat blocada impusă de “gorile”, am fost înconjurat de vreo cinci sau şase inşi care recitau aceeaşi poezie “nu aveţi voie să staţi aici. Avem ordinele noastre. Nu înţelegi, bă, să pleci de aici. Ce dacă e trotuar şi e domeniu public, aici e nuntă”. La un moment dat, unul dintre bodyguarzi a încercat să mă oprească să filmez, prinzându-mă de braţe, în timp ce celelalte cefe late au făcut zid în jurul lui. Doar când am căzut la pământ s-au îndepărtat, dându-şi seama că sunt filmaţi de cameramanii ţinuţi la distanţă. Ore întregi trotuarul a fost unul privat, exclusiv pentru sutele de invitaţi ai ayattolah-ului Frunzăverde, agenţii de pază obligând trecătorii să ocolească zona pentru a nu deranja nuntaşii. Contactat telefonic, primarul Nicolae Robu, coleg de partid cu Frunzăverde şi invitat la nuntă, a declarat pentru PRESSALERT.ro “nu ştiu ca să fie închiriat spaţiul respectiv din faţa cantinei de la Primăria Timişoara. O să verific luni situaţia”.
Importanţa misiunii “gorilelor” de a-i ţine pe jurnalişti cât mai departe de intrare s-a explicat când s-a lăsat seara.Atunci au început să apară şi nuntaşii puşcăriabili. Printre ei fostul primar de Oţelu Roşu, Iancu Simion Simi şi şeful APIA Caraş Severin, Romică Anculia, proaspăt eliberaţi din arest după ce DNA i-a acuzat de corupţie. Când Anculia era după gratii, socrul mic, Sorin Frunzăverde, i-a luat apărarea în public. N-a lipsit nici Adrian Chebuţiu, anchetat şi el de DNA şi arestat pentru o perioadă în dosarul returnării de TVA de 60 milioane de euro alături de Said Baakilini. De asemenea, la invitaţie au mai răspuns ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, fostul consilier de securitate al preşedintelui Traian Băsescu, pedelistul Mihai Stănişoara, şeful PSD Timiş, Titu Bojin şi liderul liberalilor cărăşeni, Marcel Vela.”