Sportul, parte din viaţa pompierilor militari

Sportul, parte din viaţa pompierilor militari

Comandantul pompierilor militari din Caransebeş, Lt. Cosmin Sorin Ilie s-a întors cu premiul al III-lea, de la Călărăşi, unde s-a desfăşurat faza naţională a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă – ediţia 2012. Lt. Ilie a participat la probele individuale din concurs: „Scara de fereastră” şi „Pista cu obstacole pe 100 m”.

Sub coordonarea ofiţerului premiat, lotul sportiv al Inspectorului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin a reuşit să se claseze pe locul al II-lea la faza interjudeţeană a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă – ediţia 2012, desfăşurată în luna august, în judeţul Mehedinţi.

 

Lt. Cosmin Sorin Ilie – născut la Lugoj, judeţul Timiş (05.08.1977) participă la concursurile pompierilor din anul 1998, pe când era militar în termen la Compania de Pomperi Lugoj. De-a lungul timpului, sportivul a obţinut multiple titluri naţionale şi balcanice şi se mândreşte cu participarea la Campionatul Mondial de la Moscova din 2002.

Din anul 2010, lt. Lt. Cosmin Sorin Ilie ocupă funcţia de locţiitor comandand în cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş şi participă, alături de camarazii săi caransebeşeni, la numeroase misiuni de stingere a incendiilor, sprijinire a comunităţilor afectate de calamităţi, etc..

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )