Home / Timiş / Șase oameni ai Legii reținuți pentru dare de mită

Șase oameni ai Legii reținuți pentru dare de mită

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, la data de 28 august 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii BUN CĂLIN-FLORIN, BĂDULESCU BOGDAN, MATEI MARIAN, LAZĂR CONSTANTIN-ADRIAN, TURMACU VASILE şi BOGLEA MARINEL (agenţi de poliţie) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Totodată, aceştia au solicitat instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor, cerere admisă de către magistraţii Tribunalului Timiş, care au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele BUN CĂLIN-FLORIN, MATEI MARIAN, LAZĂR CONSTANTIN-ADRIAN, TURMACU VASILE şi BOGLEA MARINEL, pentru o perioadă de 29 de zile. Faţă de inculpatul BĂDULESCU BOGDAN a fost luată măsura preventivă a obligării de nu părăsi ţara pentru o perioadă de 29 zile.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

În timpul serviciului de patrulare, inculpaţii au pretins şi primit diferite sume de bani de la mai mulţi conducători auto care încălcaseră normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv de a nu le aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare faptelor săvârşite.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

About admin

Check Also

Atenţionare meteo: Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de ninsori însemnate …

Lasă un răspuns