Cursa ilegală de maşini filmată zilele trecute pe străzile oraşului de poliţiştii de la Rutieră i-a determinat pe oamenii legii să verifice mai atent ceea ce se întâmplă în trafic la adăpostul nopţii. Aşa au intrat în colimatorul lor membrii clubului celor care conduc BMW-uri. Vineri noaptea aceștia s-au adunat într-o parcare de pe Bd Republicii din Reșița. Numai că, de această dată, polițiștii n-au mai așteptat să înceapă cursa și i-au săltat pe cei bănuiți cu mascații, pentru a le lua declarații.

Incidentul de vineri noaptea a plecat de la un șofer de BMW oprit de poliție în trafic și amendat pentru că avea zgârieturi pe jante dar nu avea autorizații de reparație. Acesta și-a chemat și colegii de la ACS BMW Club Reșița, care s-au certat cu polițiștii de la rutieră. Cum agenți de circulație nu au mai făcut față numărului mare de șoferi, aceștia au cerut sprijinul mascaților de la Serviciul de Intervenție Rapidă. Ajunși la fața locului, mascații au legitimat toate persoanele, însă doi dintre șoferii prezenți au refuzat să se legitimeze, fapt pentru care au fost încătușați și duși la secție. Pe drum, unuia dintre cei încătușați i s-a făcut rău și a leșinat în duba mascaților, care în loc să-l ducă la secție, au ajuns cu el la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

Membrii clubului BMW spun că cei doi colegi ai lor au fost bătuți de mascați, ba chiar cel luat cu duba nici nu a fost inițial la fața locului, ci a ajuns ulterior. Ei spun că nu s-a făcut nici o cursă ilegală în acea seară și că polițiștii au făcut abuz de putere. Conducerea IPJ spune că va cerceta incidentul și va vedea dacă polițiștii au abuzat de forță.

Tot scandalul s-a mutat vineri noaptea la sediul Poliției Municipiului Reșița, unde cei doi dădeau declarații. Mascații au fost nevoiți să facă un cordon de protecție în fața ușii, pentru că șoferii erau deciși să intre peste agenții de circulație. Poliția cercetează în continuare cazul.

 

Comments

  1. Sunteti o televiziune de cacat si ziceti numai minciuni.De ce nu ziceti adevarul??Filmare cu cursa illegala este de acu 2 sapt si nu are nici o legatura cu evenimentul de vinerea asta.Vinerea asta politia a oprit un bmw si un mustang care mergeau regulamentar si i-a pus sa traga masinile in tatia de tramvai de la renk,unde i-a controlat de trusa medicale,triunghiuri…si celui cu bmw-ul a vrut sa-i dea amenta pt k nu are jentile zgariate.Intre timp sa strans lumea in statie si au mai venit vreo 4 masini de politie si o duba de mascati si au inceput sa legitimeze lumea care statea pe margine,fara a face galagie sau altceva.Un prieten deal nostru statea pe margine si fredona o melodie populara(deoarece era ca la nunta acolo) si un politist a inceput sa se lege de el si ia spus,citez: „Esti cantaret!!!Esti smecher tu!!Hai dute la masina”.Baiatul ia zis sa politistului sa se prezinte si sa il legitimeze,si ca nu vrea sa meraga la masina ca nu are de ce sa maerga,le da buletinul.Atunci politistul sa simtit insultat si a chemat mascatii sa il bage in duba,iar acestia au inceput sal bruscheze si sa il loveasca(cand incepe lumea sa faca galagie in filmare).Lau luat la cu duba si au plecat si atunci lumea sa dus la politie dupa el sa ii dea drumu…si asta a fost.Sunteti niste mincinosi…de ce nu ati bagat toata filmarea in care se vad mascatii cum dau in el.De ce ati facut legatura intre cursele ilegale de acu 2 sapt si avenimentul de vineri,nu au avut nimic in comun.Ce sa intamplat vineri a fost un abuz din partea politie si a mascatilor.Ia intrebati cate apeluri la 112 au fost ca sai dea drumul baiatui.mai bine lasativa de meseria asta daca nu ziceti adevarul.

    1. http://stiridinbanat.ro/2012/08/26/video-exclusiv-cum-l-au-bagat-mascatii-in-duba-pe-unul-dintre-soferii-cu-bmw/

      CITEZ: ”Membrii clubului BMW spun că cei doi colegi ai lor au fost bătuți de mascați, ba chiar cel luat cu duba nici nu a fost inițial la fața locului, ci a ajuns ulterior. Ei spun că nu s-a făcut nici o cursă ilegală în acea seară și că polițiștii au făcut abuz de putere. Conducerea IPJ spune că va cerceta incidentul și va vedea dacă polițiștii au abuzat de forță.” ce pot sa spun mai mult???

  2. baaaaaaaaaaaaa cata minciuna iara frate cum se zicea ca jurnalismu a 4 putere in stat si acestia sun manipulati de politie sa cadem noi vinovati numi vine sa cred ce vad atata minciuna au taiat filmu sa arata ca doar lau incatusat arata ba tot cum a dat cu el de masina si lau trantit pe joss si faza mai tare k noi am vrut sa intram peste politie in sediu lor si au facut cordon de mascati ….MINCIUNAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA de ce nati venit la locul faptei sa vedeti realitatea de ce mascati totul am stat pasnici in fata sediului de politie si am cerut raspunsuri dar nimeni nu nea dat neau amenintat ca daca nu plecam o sa bage mascati in noi …..jurnalisti de cacati ne ati sunat pe o gramada din noi care au fost de fata si vam povesti si tot aiurea ati scris sunteti gunoaie manipulati adevaru de ce va e frica mai bn asa sa fim batuti pe starda fara motiv

    1. As dori sa aud si eu un singur nume care m-a sunat!!!
      Cocoșilor, după luptă mulți viteji se arată!

  3. Consider ca scandalul putea fi aplanat daca d-nul Cioanca nu depasea cadrul legal, sa ne explice cum poti sa dai amenda pe zgarieturile de pe genti. Daca se crede atat de corect eu il intreb cat mai promoveaza evaziunea fiscala promavand munca la negru.Multi nu stiu ca el este unul din agentii care lucreaza cu spagari in domeniul remorcarilor.Cand este un accident suna repede nu unde trebuie sa sune chiar daca exista un contract cu IPJ CS ,ci apeleaza telefonic la smsarii ilegali sa faca si el ceva bani.
    In stiri este o minciuna ca au refuzat sa se legitimeze deoarece in filmarea care a fost prezentata de Antena1 au titrat sonorul,,Va dau actele de ce nu ma legitimati,, Numai minciuni. Pe duba politiei scrie SIGURANTA SI INCREDERE.
    Nu exista nici una nici alta ar trebui scris TEROARE SI DICTATURA

  4. Deci hai sa radem cum sa iti iei amenda ca iti e zgaariata janta va faceti de tot cacatu ba :)) In primu rand un singur baiat a fost luat in duba nu doi ! Nu i sa facut rau a fost batut certificatu medico-legal spune tot … Vreti sa aflatia devaru si sa nu spuneti minciuni luati legatura cu Staff`ul Acs motorsport Resita si o aflati adevarul .

Leave a reply